Liga V

Ovidiu Preda şi camarazii au urcat pe podium

AS CĂZĂNEŞTI – VIITORUL BUDEŞTI 3-1

Derbiul etapei de la finele săptămânii trecute din Seria I de la „Onoare” s-a jucat, fără îndoială, la Căzăneşti, între echipa locală şi Viitorul Budeşti. Miza a fost locul al treilea de pe podium. La finele unui meci extrem de disputat, echipa sponsorizată de Ovidiu Preda a izbutit să-şi treacă în cont toate cele trei puncte puse în joc. Cele trei goluri ale echipei din Căzăneşti au fost marcate de Florin Ştefan, Bogdan Ştefan şi Ionuţ Neagoe („Bilă”). Scorul final putea fi şi mai drastic, dacă râmnicenii nu ar fi ratat un penalti în prima repriză, prin Bogdan Ştefan, iar în ultimele minute de joc Ovidiu Preda ar fi transformat în gol cele două ocazii de care a beneficiat.
„Graţie acestei victorii, am urcat pe locul al treilea în clasament, iar asta dovedeşte că suntem pe drumul bun, că merităm să jucăm din sezonul viitor în Liga a IV-a. Suntem mulţumiţi de evoluţia băieţilor, putem să facem faţă cu brio în elita fotbalului judeţean”, ne-a spus Georgel Morcoşoiu, vicepreşedintele echipei din Căzăneşti.

Cătălin Buşi i-a nemulţumit pe oficialii echipei din Căzăneşti

Chiar dacă AS Căzăneşti a câştigat meciul cu Viitorul Budeşti, oficialii echipei din Râmnic s-au declarat nemulţumiţi de prestaţia arbitrului de centru al partidei, Cătălin Buşi. „Ne-a dezamăgit prestaţia lui Buşi. A arbitrat de parcă se înfruntau două echipe din Liga I, ca să nu mai zic că ne-a eliminat prea uşor un jucător. Cu toate acestea, chiar şi în condiţiile în care am evoluat în inferioritate numerică în ultimele 25 de minute de joc ale partidei, tot am învins. Nu ştiu cum se face că atunci când Buşi e delegat la meciuri din Liga I, arbitrează ca la Liga a V-a, şi invers, când e în Liga a V-a, crede că se află pe un teren de Liga I?”, a conchis Morcoşoiu.
În viitorul apropiat, conducerea echipei AS Căzăneşti speră să beneficieze şi de sprijinul Primăriei Râmnicului, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button