Diverse

„Municipalele”, locul 2 la Trofeul Carpaţi cu echipa României

La finele săptămânii trecute, la Brăila s-a desfăşurat o nouă ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal feminin. Au participat România A, România B, Angola şi Japonia. Printre jucătoarele convocate pentru această acţiune s-au regăsit şi patru handbaliste de la SCM Rm. Vâlcea, respectiv Yuliya Dumanska, Cristina Florica, Andreea Adespii şi Mădălina Zamfirescu, dintre senioare, alături de alte junioare (printre care şi Diana Ciucă), care au făcut parte din lotul B. La Brăila, „tricolorele” de la prima reprezentativă au înregistrat două victorii şi un egal, cu Angola. Au terminat competiţia pe locul secund, la egalitate de puncte cu Angola, care a avut, însă, un golaveraj mai bun. Locul 3 a fost ocupat de Japonia, iar pe 4 s-a regăsit România B. Organizatorii au acordat şi câteva premii individuale. Crina Pintea a fost desemnată MVP-ul turneului, Andreea Popa şi Helena Paulo (din echipa Angolei) au fost cele mai bune marcatoare, Sakura Kametani (Japonia) a primit titlul de cel mai bun portar, Albertina Kismoua (Angola) a fost considerată cea mai bună apărătoare, iar Manei Ohyama (Japonia) i-a fost oferit premiul fair-play. (S.S.)

Rezultate Trofeul Carpaţi

• Vineri, 31 mai:
Japonia – Angola 21-26
România A – România B 36-28

• Sâmbătă, 1 iunie:
România B – Angola 18-29
România A – Japonia 28-27

• Duminică, 2 iunie:
România B – Japonia 29-35
România A – Angola 21-21


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button