Volei

Marius Mărgărit a preluat şi echipa masculină de speranţe de la „Mircea cel Bătrân”

* tinerii voleibalişti vâlceni vor participa sâmbătă, 15 decembrie, la cel de-al treilea turneu din cadrul Campionatului Naţional

Din această iarnă, s-a produs o modificare importantă pe banca tehnică a trupei masculine de speranţe a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. Astfel, cea mai tânără formaţie de volei de la prestigiosul liceu vâlcean va fi pregătită, de-acum încolo, de Marius Mărgărit. Acesta a înlocuit-o pe profesoara Carmen Ilie.
Aşa cum se cunoaşte, echipa de speranţe de la CNMB este angrenată din acest sezon şi în Campionatul Naţional de volei. Vâlcenii au fost repartizaţi într-o serie cu doar trei echipe, din care mai fac parte CTF Mihai I Bucureşti şi CSŞ „Dinicu Golescu” Câmpulung. După primele două turnee, „Mircea cel Bătrân” n-are nicio victorie în cont în cele patru meciuri jucate, câte două cu fiecare dintre adversarele sale. Prima competiţie s-a disputat în Sala Capela, din Rm. Vâlcea, pe 19 octombrie, iar cea de-a doua a avut loc în Capitală, pe 16 noiembrie.
În acest week-end, tinerii voleibalişti vâlceni vor participa la cel de-al treilea turneu, care se va desfăşura sâmbătă, 15 decembrie, în oraşul Câmpulung Muscel (din judeţul Argeş), unde vor fi coordonaţi pentru prima oară de pe margine de Marius Mărgărit. „După ce am preluat echipele de juniori şi cadeţi, de doi ani, o voi antrena de-acum încolo şi pe cea de speranţe. Astfel, voi superviza activitatea tuturor celor trei trupe de băieţi de la CNMB”, a precizat Mărgărit. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button