Acasă Diverse Marius Dănuleţ a câştigat ”procesul” cu Dacia Mioveni. Formaţia argeşeană, bună de...

Marius Dănuleţ a câştigat ”procesul” cu Dacia Mioveni. Formaţia argeşeană, bună de plată!

647
0

Antrenorul vâlcean Marius Dănuleţ a fost îndepărtat, la începutul acestui an, de la cârma echipei de handbal de Divizia A Dacia Mioveni, după o jumătate de sezon petrecută la formaţia argeşeană. Nu au existat motive care să-i poată fi imputate. A avut drept obiectiv promovarea pe prima scenă handbalistică a ţării. Era în grafic. În 10 etape, Dacia înregistrase 9 victorii şi un singur eşec. În plus, obţinuse şi calificarea în şaisprezecimile Cupei României Fan Courier. Considerându-se nedreptăţit de decizia celor de la Mioveni, Marius Dănuleţ a depus memoriu la Federaţia Română de Handbal. Aceasta i-a dat câştig de cauză, însă oficialii trupei de Divizia A au făcut apel.

Miercuri, 31 martie, a venit şi decizia Comisiei de Apel. Aceasta a respins apelul grupării Dacia Mioveni pe motiv că este nefondat, obligând, totodată, clubul apelant la plata a 750 lei, cuantumul cheltuielilor de judecată. Cu alte cuvinte, se menţine decizia Comisiei de Memorii din 18 februarie, care a admis în parte cererea formulată de antrenorul Marius Dănuleţ, constatând, practic, că demiterea acestuia a reprezentat un abuz. Mai exact, Dacia Mioveni este obligată să-i plătească antrenorului vâlcean Marius Dănuleţ toate drepturile financiare cuvenite, conform contractului, până la finalul acestuia. E vorba despre câteva zeci de mii lei.

În cazul în care clubul din Mioveni nu respectă decizia FRH şi nu achită obligaţiile în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii definitive, va fi sancţionat, conform regulamentului disciplinar în vigoare, cu o amendă cuprinsă între 5000 şi 10.000 lei. Astfel, clubului îi va fi acordat un nou termen, de 10 zile, pentru stingerea datoriilor. În situaţia în care nici după această perioadă şi după primirea amenzii nu îşi va onora obligaţiile faţă de antrenor, clubul va fi sancţionat cu ridicarea dreptului de transfer, legitimare şi drept de joc pentru o perioadă de până la 2 ani. În plus, la fiecare 10 zile, clubului i se va scădea un punct din cele obţinute până în prezent (echipa e pe primul loc în Seria C a Diviziei A, cu 46 de puncte obţinute în 16 etape) până la executarea integrală a hotărârii.
Altfel, Dacia Mioveni nu a pierdut doar apelul făcut împotriva deciziei luate în favoarea lui Dănuleţ, ci şi pe cel formulat în baza deciziei favorabile dictate în cazul sportivei Carmen Veşca, îndepărtată, de asemenea, din cadrul lotului. Mai sunt şi alte sportive care au depus memorii şi care aşteaptă acum verdictul FRH. (S.S.)