Politica

La Cafeneaua Liberală de la Horezu, tinerii din PNL au discutat despre importanţa menţinerii Pilonului 2 de pensii

Tinerii liberali din Horezu şi conducerea TNL Vâlcea au organizat o nouă Cafenea Liberală. Oarecum surprinzător, de această dată, una dintre teme a fost importanţa menţinerii Pilonului 2 de pensii. De asemenea, s-a discutat despre modul în care viitorii pensionari ar fi afectaţi de desfiinţarea acestui fond, dar şi despre căile prin care Guvernul PSD ar putea fi împiedicat să ia o astfel de măsură. La dezbaterea de la Horezu, tinerii liberali au avut şi doi invitaţi care le-au împărtăşit din ideile şi experienţa lor: Dorin V. Drăghici – fondatorul platformei „Ghidul Cetăţeanului” şi Sorin Ciobanu – specialist în comunicare politică şi marketing electoral. După ce i-a ascultat, liderei TNL Horezu, Andreea Iulia Zăvoianu, i s-a mărit apetitul pentru politică. „Vrem ca, în zona Horezu, tinerii Partidului Naţional Liberal să devină o forţă. Dorim să atragem cât mai mulţi tineri lângă noi şi, împreună, să ne implicăm activ în viaţa comunităţilor de aici. De aceea, vom organiza mai des evenimente şi ne vom pregăti mai intens pentru a lua locul actualei clase politice, care guvernează România şi nu ne reprezintă. Sunt foarte mulţi tineri care îşi doresc şi aşteaptă o schimbare reală în ţară. Unii au ales să plece în străinătate. Alţii luptă aici. Sper ca, la un moment dat, marea majoritate să fie aici, pentru că, altfel, va fi greu să răzbim”, a transmis, foarte convinsă, Andreea Iulia Zăvoianu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button