Volei

În week-end, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” înfruntă CNNT Craiova, una dintre favoritele la medalii


Week-end-ul acesta, va fi şi rândul echipei de juniori a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” să debuteze în noul an, în Campionatul Naţional de volei. Ca şi formaţia de fete, trupa antrenorului Marius Mărgărit va juca tot la Craiova, în fieful grupării Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”. Partida va avea loc duminică, 20 ianuarie, imediat după confruntarea echipelor feminine, cel mai probabil de la ora 13.00. În meciul tur, din Sala Capela, craiovenii s-au impus cu 3-0 (pe seturi: 25-6, 25-17, 25-20).

Elevii lui Marius Mărgărit şi-a asigurat deja biletele pentru turneul semifinal de juniori

„Ne aşteaptă un meci foarte dificil la Craiova. Ca şi fetele, şi noi vom porni cu şansa a doua, deoarece CNNT e, de departe, cea mai bună formaţie din seria noastră. Băieţii din Bănie au participat anul trecut la turneul final de juniori, unde s-au clasat chiar în Top 4, iar acum se află detaşat pe primul loc în serie, cu victorii pe linie. De altfel, şi în sezonul acesta, CNNT Craiova poate emite pretenţii la medalii. În ceea ce ne priveşte, obiectivul nostru e acela de a face o figură cât mai frumoasă în campionatul actual, în care cel mai mult putem ajunge la turneul semifinal”, a precizat Marius Mărgărit.
În acest sens. coordonatorul secţiei de volei de la CNMB a reamintit faptul că, indiferent de rezultatul din Bănie şi de ceea ce vor mai face tinerii voleibalişti-juniori vâlceni în ultimele runde din faza preliminară, formaţia din Sala Capela este calificată automat la turneul semifinal. Iar asta deoarece, după retragerea echipei CSŞ Caransebeş Oţelul Roşu, toate cele patru formaţii rămase în competiţie în Seria C şi-au asigurat deja biletele pentru următoarea fază a Campionatului Naţional.
În acest sezon, din lotul formaţiei vâlcene fac parte următorii jucători: Florin Teodorescu (căpitan), Mădălin Copilu, Dănuţ Chiriţă, Eduard Glodeanu, Dragoş Orăşanu (libero), Mihai Gheorghe, Gabriel Nedelescu, Alexandru Al-Ioanii, Antonio Bucura, Răzvan Orăşanu, Rareş Udubaşa şi Liviu Şerbănescu, ultimii patru cooptaţi de la echipa de cadeţi a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, pe care tot Marius Mărgărit o antrenează. (N.C.)

VOLEI MASCULIN
Campionatul Naţional de juniori / Seria C

Etapa I

• Duminică, 7 octombrie 2018:
CNNT Craiova – CSŞ Blaj 3-0
A stat – LPS CSŞ Braşov
CNMB Rm. Vâlcea – A stat

Etapa a II-a

• Duminică, 21 octombrie 2018:
CNMB Rm. Vâlcea – CNNT Craiova 0-3
CSŞ Blaj – A stat
A stat – LPS CSŞ Braşov

Etapa a III-a

• Duminică, 4 noiembrie 2018:
LPS CSŞ Braşov – CSŞ Blaj 0-3
CNNT Craiova – A stat
A stat – CNMB Rm. Vâlcea

Etapa a IV-a

• Duminică, 18 noiembrie 2018:
CNMB Rm. Vâlcea – LPS CSŞ Braşov 3-0
A stat – CSŞ Blaj
CNNT Craiova – A stat

Etapa a V-a (ultima din tur)

• Duminică, 2 decembrie 2018:
LPS CSŞ Braşov – CNNT Craiova 0-3
CSŞ Blaj – CNMB Rm. Vâlcea 3-0

Etapa a VI-a (prima din retur)

• Duminică, 16 decembrie 2018:
CSŞ Blaj – CNNT Craiova 0-3
A stat – CNMB Rm. Vâlcea
LPS CSŞ Braşov – A stat

Clasament

  1. CNNT Craiova *) 4 4 0 12-0 13p.
  2. CSŞ Blaj 4 2 2 6-6 6p.
  3. CNMB Rm. Vâlcea 3 1 2 3-6 3p.
  4. LPS CSŞ Braşov 3 0 3 0-9 0p.
    *) echipa CNNT Craiova este bonificată cu 1 punct
    NOTĂ: Echipa CSŞ Caransebeş Oţelul Roşu s-a retras din campionat după etapa a II-a

Etapa a VII-a

• Duminică, 20 ianuarie 2019:
CNNT Craiova – CNMB Rm. Vâlcea
LPS CSŞ Braşov – Stă
Stă – CSŞ Blaj

Etapa a VIII-a

• Duminică, 3 februarie 2019:
CSŞ Blaj – LPS CSŞ Braşov
Stă – CNNT Craiova
CNMB Rm. Vâlcea – Stă

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button