Acasă Economie Hotelierii din Vâlcea aşteaptă Apelul pentru Prioritatea 2.2. Deputatul ALDE Dumitru Lovin...

Hotelierii din Vâlcea aşteaptă Apelul pentru Prioritatea 2.2. Deputatul ALDE Dumitru Lovin intervine la ministrul Ştefan

239
0

În ultima vreme, mai mulţi oameni care doresc să profite de potenţialul turistic al judeţului Vâlcea şi intenţionează să dezvolte afaceri în domeniul hotelier, să deschidă restaurante sau baze de agrement i-au solicitat deputatului Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, să intervină la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, în vederea lămuririi lucrurilor în ceea ce priveşte Apelul aşteptat pentru Prioritatea de investiţii 2.2 – Sprijinirea creării şi extinderii capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor. Oamenii spun că Ghidul solicitantului s-a lansat în dezbatere publică în 2018 şi firesc era să fie deschis şi în Regiunea Sud-Vest Oltenia. „Potenţialii beneficiari spun că aşteaptă de foarte mult timp lansarea noului apel, care le-ar permite să atragă până la 5 milioane de euro, şi atrag atenţia că orice întârziere le blochează şansa la dezvolte. Din punctul lor de vedere, favorizarea IMM-urilor din regiunile Nord Est şi Vest – unde s-au lansat apelurile pentru Prioritatea de investiţii 2.2 – reprezintă o discriminare şi condamnarea zonei nostre la sărăcie, deşi avem un potenţial, cum spuneau şi ei, incredibil”, a explicat deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, în interpelarea adresată ministrului Ion Ştefan.