Liga IIILiga 6Fotbal

Horezu dă ora exactă în fotbalul vâlcean! Flacăra va avea o super-trupă şi în primul sezon de Liga a III-a

* Matache, Precup, Dinu, Samson şi alţi jucători importanţi au acceptat deja să rămână în Treapt

Promovarea în Liga a III-a reprezintă doar primul pas pentru primarul Nicolae Sărdărescu de a face o super-trupă la Horezu. Edilul spune că, din vară, va transfera la Flacăra şi alţi jucători de valoare, deoarece îşi doreşte ca, în patru ani, echipa să ajungă chiar în Liga a II-a, acesta fiind obiectivul maxim pentru oraş. Cu excepţia atacantului Bobi Verdeş (care a fost sâcâit de mai multe accidentări în ultima perioadă şi care va pleca în această vară), Sărdărescu a declarat că nu se pune problema ca Flacăra să se mai despartă de cineva în pauza competiţională, mai ales după obţinerea promovării în Liga a III-a.
„Vă daţi seama că, dacă am putut să-i ţinem cât am jucat în Superliga din Vâlcea, nu se pune problema să nu rămână în continuare la Horezu toţi jucătorii pe care ne-am propus să ne bazăm anul viitor, în Liga a III-a! Cu cât urci în eşaloanele superioare, cu atât atracţia pentru un jucător e mai mare! Iar un fotbalist care evoluează în Liga a III-a are perspective mult mai mari să prindă un contract bun în diviziile superioare, dacă are un joc excelent. Toţi jucătorii ştiu asta foarte bine, aşa că nu au motive să plece, mai ales că şi din punct de vedere financiar ne-am respectat toate obligaţiile faţă de ei! Asta i-am transmis şi juniorului Ionuţ Simeanu: să rămână alături de noi, în Liga a III-a, de unde poate să ajungă oricând apoi în Liga a II-a, dacă are evoluţii bune! Altfel, sunt convins de exemplu, că Florin Matache, care are siguranţă şi clasă, va fi în lotul nostru şi în sezonul viitor. În plus, vor rămâne alături de noi şi ceilalţi jucători importanţi, precum Gabriel Precup, Ciprian Dinu, Samson Nwabueze etc. Repet, jucătorii de bază din lot vor fi alături de noi şi în continuare, în Liga a III-a, iar asta deoarece ne-am înţeles cu toţi în această privinţă încă de anul trecut. Lângă ei, avem de gând să mai aducem şi alţi fotbalişti de valoare la Horezu, pentru că nu vrem să avem doar o apariţie scurtă în Liga a III-a. Am purtat deja discuţii preliminare cu cei pe care vrem să-i aducem, acestea urmând a se concretiza în perioada următoare. Cu siguranţă, vom avea o super-trupă şi din toamnă, în Liga a III-a”, a anunţat Sărdărescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button