Diverse

HCM Rm. Vâlcea a transferat 5 jucătoare. 4 sunt „straniere”

Astăzi, conducătorii de la HCM Rm. Vâlcea au organizat o şedinţă de analiză a sezonului 2016-2017, la care au participat toate jucătoarele din lot. Cu acest prilej, au fost anunţate şi numele handbalistelor de care clubul se va despărţi la încheierea campionatului. Astfel, gruparea vâlceană a renunţat la serviciile a şapte jucătoare, care se aflau şi la final de contract. Este vorba de Elena Şerban (portar), Daniela Vălean (portar), Nicoleta Safta, Patricia Vizitiu, Mihaela Ani-Senocico, Ana Maria Simion şi Cătălina Cioaric.
Din formaţia pe care HCM Rm. Vâlcea s-a bazat în ultimul sezon au mai fost păstrate opt jucătoare: Petra Blazek (portar), Andreea Adespii Molnar, Hermina Stoicănescu, Cristina Florica, Florentina Craiu, Maria Gavrilă, Ines Khouildi şi Andreea Beleska.
Tot astăzi, oficialii vâlceni au anunţat numele celor cinci jucătoare pe care le-au transferat până în prezent. Printre acestea, se numără patru „straniere”. Este vorba de Marta Herrero Lopez (extremă dreapta), Alicia Fernandez Fraga (centru) – ambele provin de la formaţia spaniolă Bera Bera, Sara Vukcevic (pivot, Muntenegru) şi Natallia Vasileuskaya (inter dreapta, Belarus). Lopez şi Fraga sunt componente ale naţionalei Spaniei, Vukcevic face parte din lotul Muntenegrului, în timp ce Vasileuskaya evoluează pentru reprezentativa Belarusului. În plus, a mai fost adusă şi românca Raluca Băcăoanu (pivot, Măgura Cisnădie). Aşa cum se cunoaşte, în primăvară, HCM Rm. Vâlcea a mai transferat-o şi pe Ana Maria Tănăsie (extremă stânga, 22 de ani).

În zilele următoare, se vor mai realiza şi alte transferuri. Printre jucătoarele despre care se zvoneşte că vor ajunge la Vâlcea se numără şi Natasa Krnic (inter stânga, 29 de ani), care a evoluat în ultimul sezon la formaţia Danubius Galaţi. Aceasta este de origine croată, dar a jucat pentru naţionala Muntenegrului. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button