Diverse

Florentina Pera: ”Sunt convins că Buducnost va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon al Ligii Campionilor”


La conferinţa de presă de după meciul cu Buducnost, antrenorul echipei vâlcene, Florentin Pera, a pus eşecul şi pe seama numeroaselor ratări din situaţii clare. ”Din punctul meu de vedere, a fost un joc foarte echilibrat, apărările au fost la înălţime. Buducnost a jucat foarte bine în mod special faza de apărare, iar dacă noi eram mult mai atenţi şi eficienţi în anumite situaţii clare de 1/1 cu portarul, probabil aveam mult mai multe şanse în meciul de la Podgorica. Am făcut anumite greşeli şi în apărare pe care vrem să le remediem pentru meciurile viitoare, iar în atac trebuie să avem mai multă cursivitate şi mai multă concetrare la finalizare. Îl felicit pe Adzic şi echipa lui. Au jucat cu foarte multă ambiţie şi dorinţă. Sunt convins că Buducnost va avea un cuvânt greu de spus în acest an în Champions League”, a transmis tehnicianul vâlcean după eşecul de la Podgorica. ”Felicitări echipei gazdă pentru rezultat. Buducnost a demonstrat cât este de puternică, în defensivă, în atac, mental, fizic. Aşteptăm meciul de acasă unde vom da mai mult decât aici şi vom încerca să ne recuperăm punctele pierdute”, a spus şi Kristina Liscevic. (S.S.)

LIGA CAMPIONILOR

GRUPA A

Etapa a III-a
• Sâmbătă, 19 octombrie:
FTC Rail Cargo – Podravka Koprivnica 37-31

• Duminică, 20 octombrie:
Vipers Kristiansand – Metz Handball 38-38

Clasament

  1. Metz Handball 3 2 1 0 112-92 5p.
  2. Vipers Kristiansand 3 1 1 1 93-85 3p.
  3. FTC Rail Cargo 3 1 0 2 87-96 2p.
  4. Podravka Koprivnica 3 1 0 2 82-101 2p.

Etapa a IV-a
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
Podravka Koprivnica – FTC Rail Cargo (Ora 21.00)

• Duminică, 3 noiembrie:
Metz Handball – Vipers Kristiansand (Ora 21.45)

GRUPA B

Etapa a III-a
• Sâmbătă, 19 octombrie:
Esjberg – Rostov Don 31-26
CSM Bucureşti – Perla Lublin 35-19

Clasament

  1. CSM Bucureşti 3 2 1 0 82-64 5p.
  2. Team Esjberg 3 2 0 1 81-72 4p.
  3. Rostov Don 3 1 1 1 80-75 3p.
  4. MKS Perla Lublin 3 0 0 3 62-94 0p.

Etapa a IV-a
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
Rostov Don – Esjberg (Ora 15.00)

• Duminică, 3 noiembrie:
Perla Lublin – CSM Bucureşti (Ora 19.00)

GRUPA C

Etapa a III-a
• Sâmbătă, 19 octombrie:
Bietigheim – Brest Bretagne 32-35
Buducnost Podgorica – SCM Rm. Vâlcea 23-19

Clasament

  1. Brest Bretagne 3 3 0 1 107-88 6p.
  2. Buducnost Podgorica 3 2 0 1 85-77 4p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 3 1 0 2 77-87 2p.
  4. Bietigheim 3 0 0 3 82-99 0p.

Etapa a IV-a
• Vineri, 1 noiembrie:
SCM Rm. Vâlcea – Buducnost (Ora 18.30)

• Sâmbătă, 2 noiembrie:
Brest Bretagne – Bietigheim (Ora 16.00)

GRUPA D

Etapa a III-a
• Sâmbătă, 19 octombrie:
Krim Mercator – Gyor Audi 21-33

• Duminică, 20 octombrie:
Banik Most – IK Savehof 25-25

Clasament

  1. Gyor Audi 3 3 0 0 114-65 6p.
  2. Banik Most 3 1 1 1 77-100 3p.
  3. Krim Mercator 3 1 0 2 75-85 2p.
  4. IK Savehof 3 0 1 2 69-85 1p.

Etapa a IV-a
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
IK Savehof – Banik Most (Ora 14.30)
Gyor Audi – Krim Mercator (Ora 18.00)

Articole Similare

Back to top button