Liga II

Denis Dumitraşcu, an de poveste la Chindia. Din vară, în Liga I!

După trei ani în care joacă la Chindia Târgovişte, Denis Dumitraşcu este la doar un pas de a promova în Liga I. Echipa antrenată de fostul mare fotbalist Viorel Moldovan este pe primul loc în clasament şi mai are doar două meciuri distanţă de obiectivul stabilit la începutul sezonului. Denis (fost jucător timp de ani buni în Zăvoi) îşi va avea, astfel, visul împlinit. Acesta a mai avut trei promovări ratate, de două ori cu CSM Rm. Vâlcea şi, anul trecut, cu Chindia, când a pierdut barajul de promovare contra celor de la FC Voluntari. Alţi doi colegi vâlceni ai săi din era CSM luptă acum să se menţină în Liga I. Este vorba de Ionuţ Stoica şi Cătălin Pârvulescu, de la FC Hermannstadt. Echipa din Sibiu ocupă penultimul loc în clasamentul play-out-ului şi este în pericol să se întoarcă în Liga a II-a. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button