Diverse

Biblioteca Judeţeană a găzduit cea de-a 14-a ediţie a Simpozionului Naţional „Sport pentru toţi, sănătate pentru toţi”

Vineri, 8 iunie, la Biblioteca Judeţeană s-a desfăşurat cea de-a 14-a ediţie a Simpozionului Naţional „Sport pentru toţi, sănătate pentru toţi”. Evenimentul a fost organizat de către Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, Clubul Sportiv de Tineret Lykaios, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic. Partenerul principal a fost, însă, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, care a fost reprezentată, la Vâlcea, de Alina Moanţă, decan FEFS, profesor universitar doctor. De asemenea, tot din mediul universitar, a participat la acţiunea de la Biblioteca Judeţeană şi Cezar Tită, conferenţiar universitar doctor, de la Universitatea Spiru Haret, dar şi Coca Gavrişiu, inspector IŞJ, Alina Veţeleanu, director CNIMB, precum şi prefectul Florian Marin. În sală s-au aflat majoritatea profesorilor de educaţie fizică şi sport din judeţ, dar şi antrenori. Cătălin Predescu a explicat scopul organizării unui astfel de eveniment. „Este un simpozion naţional de comunicări ştiinţifice în educaţie fizică şi sport. Demersul ştiinţific este absolut obligatoriu pentru orice cadru didactic şi noi trebuie să fim în rând cu ceilalţi profesori de la alte catedre care fac acest lucru. Pe de altă parte, demersul de autoperfecţionare în cadrul ştiinţific este absolut obligatoriu pentru un profesor care doreşte să acceadă către un nivel mai înalt de cunoaştere, pentru că educaţia fizică şi sportul în cadrul şcolii nu se mai practică ca acum trei sau cinci decenii. Totul s-a schimbat, algoritmul s-a schimbat, modalitatea de lucru, de abordare. Sferele de cunoaştere sunt total diferite, pentru că lucrezi acum cu medicină sportivă, biomecanica este la alt nivel, intrăm în tehnologie şi chiar nanotehnologie. Deja vorbim de un palier foarte înalt. Racheta de tenis nu mai e la fel precum cea cu care jucau Năstase şi Ţiriac. E o altă tehnologie acum” a precizat profesorul Predescu. Participanţilor le-au fost prezentate trei teme, care au fost şi dezbătute. Una dintre ele a fost legată de aniversarea Universităţii de Educaţiei Fizică şi Sport, care în această săptămână va împlini 95 de ani de activitate, ocazie cu care se va şi organiza la Bucureşti un congres de educaţie fizică, sport şi kinetoterapie. O a doua temă s-a referit la respectarea eticii în sport, atitudinea de fairplay şi toate valorile morale, iar ultima dintre ele, a vizat etica şi deontologia profesională în cercetare ştiinţifică. Simpozionul s-a încheiat la un local din oraş, cu tradiţionalul banchet de final de an şcolar, al profesorilor de educaţie fizică şi sport. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button