Fără categorieLiga 6Fotbal

AS Mihăeşti, înfrântă de cea mai activă echipă de pe piaţa transferurilor din această iarnă

maziluAS Mihăeşti a pierdut cu scorul de 4-2 amicalul jucat la Popeşti, cu cea mai activă echipă de pe piaţa transferurilor din această iarnă, Cavalerul Trac Cernişoara. Trupa din comuna administrată de primarul Constantin Bărzăgeanu a reuşit însă să deschidă scorul sâmbăta trecută, dar apoi s-a recunoscut învinsă. Pentru echipa din Mihăeşti au punctat Alin Savu (din penalti) şi Ştefan Paşoi. La final, antrenorul-jucător Marinel Mazilu, care răspunde de rezultate împreună cu „principalul” Dumitru Stanca, a spus că lucrurile decurg bine la AS Mihăeşti. „A fost un meci de pregătire bun pentru ambele echipe. Niciuna nu a fost interesată însă rezultatul final. A fost foarte important în schimb să nu ne accidentăm şi să-i vedem la lucru pe toţi jucătorii noi pe care i-am adus în această iarnă, să-i ajutăm să se integreze cât mai repede în echipă. Din păcate, nouă ne-au mai şi lipsit câţiva jucători, dar chiar şi aşa am avut o evoluţie bună”, a precizat Mazilu.

Dumitru Stanca, Marinel Mazilu & Co. vor disputa următorul amical cu Flacăra Horezu

Mihăeştenii vor juca următorul meci sâmbăta aceasta, cu Flacăra Horezu, dar locul încă nu a fost stabilit. „Noi vom face un antrenament miercuri, iar până atunci vom şti precis unde vom juca. Am vorbit şi cu antrenorul echipei din Treapt, Vasile Ilinca, şi nici el nu ştia, a rămas să stabilim locaţia în funcţie de cum va fi timpul. Probabil că tot la Popeşti sau în Zăvoi, pe sintetic, se va putea juca, deoarece pe terenurile cu iarbă chiar nu prea e nicio şansă când e vremea rea. Stricăm şi terenurile, iar pe deasupra riscăm să ne mai şi accidentăm! Pînă acum, am efectuat câte două şedinţe de pregătire pe săptămână, dar de-acum încolo vom avea câte un antrenament şi un amical”, a încheiat Marinel Mazilu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button