Box

Andrei Udubaşa are o iarnă grea, cu multe antrenamente, pentru a ajunge la Euro

Andrei Udubaşa are cel mai bun punctaj şi, la Gala Sportului Vâlcean, va primi distincţia de boxerul anului 2017. El a câştigat titlul de vicecampion naţional la seniori. Din păcate, în top nu se va regăsi şi Ciprian Dumitru, multiplu campion naţional. Acesta a fost găsit dopat la Euro şi va absenta o bună perioadă din ring. Iarna aceasta, Andrei Udubaşa nu se va relaxa prea mult, deoarece, în februarie, va participa la Campionatul Naţional Under 22, unde vrea să obţină titlul naţional, pentru a merge, apoi, la Euro. „Scopul meu este ca Andrei Udubaşa să obţină chiar o medalie la Europene. Pentru asta, vom munci mult, vom avea un cantonament la Călimăneşti, alături de ceilalţi sportivi de la CSŞ Rm. Vâlcea şi CS Chimia Rm. Vâlcea. În ceea ce priveşte Gala Sportului Vâlcea, directorul Bogdan Marinescu a luat cea mai bună decizie: de a premia pe discipline sportive cei mai buni reprezentanţi ai Vâlcii. Boxerii, şahiştii, karatiştii, halterofii – toţi muncesc şi nu era normal să nu fie premiaţi”, a precizat antrenorul Marius Băluţă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button