Liga V

Remiză bună pentru ambele grupări

FC Băbeni – Victoria Frânceşti 1-1

Trupa antrenată de Eugen Roşu – formată în majoritate din juniori – a întâlnit duminică, pe teren propriu, rivala la titlu de anul acesta: Victoria Frânceşti. A fost o partidă destul de echilibrată, în care nici una dintre cele două grupări nu a riscat prea mult în atac, pentru a nu pierde puncte vitale în lupta pentru promovare. Remiza dintre cele două formaţii pare să avantajeze în primă instanţă trupa lui Nicu Strâmbeanu care se menţine, deocamdată în faţa băbenarilor, cu acelaşi număr de puncte, însă cu un  golaveraj mai bun. Terenul pe care s-a disputat partida a fost unul oarecum destul de dificil, prim prisma faptului că era acoperit aproape integral de noroi.

Primul gol a fost marcat de oaspeţi, prin Ilinca, jucător care a reuşit să-l învingă pe portarul advers printr-un şut puternic la 20 de metri. Egalarea gazdelor a apărut în repriza secundă când Gandea a reuşit să marcheze din careu. Partida a fost una cu foarte puţine ocazii de gol, fiind disputată mai mult la jumătatea terenului. Antrenorul Eugen Roşu a declarat că miza jocului a pus o presiune mult prea mare pe copiii lui, care nu au mai avut acelaşi elan ca în partidele precedente: „A fost un meci echilibrat, iar cei nouă juniori care au jucat au fost destul de timoraţi, având în vedere miza jocului. Era un meci în care se luptau două echipe de pe primele două locuri. Dacă pierdeam, Victoria Frânceşti ar fi avut un avantaj de trei puncte. Dar, până la urmă nici una din cele două grupări nu a riscat şi aceste rezultat ne avantajează pe amândouă”.
De cealaltă parte, Cristi Manu, delegatul echipei din Frânceşti, a făcut o analiză a meciurilor din etapele viitoare şi a spus că: „Suntem avantajaţi de acest rezultat de egalitate, pentru că meciurile mai grele pe care le mai avem până la finele campionatului le vom juca pe teren propriu. E bine că nu am pierdut această confruntare şi sunt pe deplin convins că vom reuşi o promovare anul acesta”.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button