Administratie

Cabinet stomatologic de 3 miliarde lei în comuna Pesceana

De la finele anului trecut, comuna Pesceana se numără printre localităţile care dispun de un cabinet stomatologic. De amenajare s-a ocupat direct chiar primarul Ion Dobre, cel care ne-a şi oferit mai multe amănunte despre această investiţie. „Cabinetul este amenajat în totalitate de către primărie. Am făcut toate demersurile pentru ca acest cabinet să nu ducă lipsă de nimic, iar în primul rând să aibă apă rece şi caldă. În comuna Pesceana nu a fiinţat până acum un asemenea cabinet, dar personal mi-am dorit să existe unul. Aşa că m-am interesat şi am făcut rost de instalaţie stomatologică necesară. Din fericire, instalaţia nu ne-a costat nimic, dar am aflat că de regulă costă peste 3 miliarde. Instalaţia e de pe vremea lui Ceauşescu, însă n-a fost niciodată folosită, fiind dosită printr-un depozit al Uzinei Mecanice din Ştefăneşti.

Am curăţat-o, am spălat-o, am schimbat şi o parte din instalaţia electrică, iar Direcţia Sanitară a făcut evaluarea sa. Între timp, am aranjat şi camera unde a fost amenajat acest cabinet şi am aşteptat să ne fie repartizat un medic. Aceştia s-au cam ferit însă de Pesceana, vreo doi au refuzat să vină, motivând că e prea departe şi că n-ar avea eficienţa financiară de la oraş, de exemplu”, ne-a spus primarul Ion Dobre.
Edilul din Pesceana ne-a prezentat apoi şi avantajele pe care le au locuitorii comunei în cazul în care aleg să-şi trateze dantura la acest cabinet stomatologic: „Avantajul principal constă în faptul că în momentul de faţă oamenii nu mai dau banii pe autobuz, nu mai pierd timpul ca să meargă în oraş, la Rm. Vâlcea. Ca să meargă până în Râmnic să-şi scoată o măsea trebuie să plece dimineaţa la 5 şi să vină seara la 5. Deci practic sunt nevoiţi să piardă o zi întreagă prin oraş. În plus, preţurile practicate de medicul stomatolog din comuna noastră sunt mai mici decât cele din oraş”.

Iluminatul public – o prioritate pentru Ion Dobre

În planurile de viitor ale primarului Ion Dobre se numără şi finalizarea lucrărilor la iluminatul public din comună. „Sunt preocupat să obţin fondurile necesare pentru ca iluminatul public să intre în funcţiune cât mai repede la Pesceana. În 2008, sigur se va întâmpla acest lucru”, a precizat Dobre, care îşi doreşte ca-n acest an să ducă la bun sfârşit şi amenajarea noului Cămin Cultural. „Cădirea unde fiinţa până nu demult Căminul Cultural a fost câştigată în instanţă de foştii proprietari. Aşa că am rămas fără Cămin Cultural în comună. După numeroase demersuri, am reuşit să trecem şcoala de lângă sediul primăriei din proprietatea Ministerul Învăţământului în proprietatea privată a comunei Pesceana. În această locaţie vom putea astfel amenaja noul Cămin Cultural. Avem proiectul făcut, nu aşteptăm decât derularea fondurilor structurale care să includă şi problemele de acest gen, pentru a putea demara lucrările”, a precizat Ion Dobre.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button