Diverse

Investiţii de peste 30 de miliarde de lei la Spitalul Judeţean

În ultimul an, Ministerul Sănătăţii a devenit mult mai darnic cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Potrivit directorului Georgeta Sălişte, în curând, un nou val de investiţii se va abate asupra SJU. „În scurt timp, vom reabilita unitatea de primiri-urgenţe, cu bani de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean. Apoi, vom moderniza spaţiile în care funcţionează această unitate şi o vom dota cu aparatură nouă. Tot cu bani de la minister, vom reabilita tot blocul operator şi îl vom moderniza. Vom mai schimba două dintre cele patru lifturi şi vom înlocui instalaţiile pentru apă rece şi caldă, colmatate în acest moment. Ce-i drept, aceste instalaţii sunt vechi din 1971.

Vom mai înlocui toată tâmplăria exterioară a spitalului, astfel asigurând un confort termic şi vom schimba şi centrala termică, şi aceasta veche tot din 1971. Pe lângă aceste investiţii, ne-am mai propus să reabilităm secţiile de psihiatrie I şi II şi neuropsihiatrie infantilă. Acestea r fi, în linii mari, proiectele foarte mari ale Spitalului judeţean de Urgenţe Vâlcea”, anunţă Georgeta Sălişte. Investiţiile amintite se ridică la peste 30 de miliarde lei, iar termenul final de execuţie pentru fiecare dintre acestea este luna decembrie 2007.

Ion Tudor, sponsor de nădejde al SJU

Dacă nu vor exista situaţii nedorite în derularea proiectelor, acestea vor rezolva problemele mari, capitale. „Normal că ne-ar mai trebui fonduri apoi pentru amenajări interioare, pentru reabilitarea exterioară totală a spitalului şi chiar pentru igienizarea tuturor saloanelor. Din fericire, multe dintre aceste probleme le mai rezolvăm cu ajutorul sponsorizărilor. Chiar azi am vorbit cu domnul Ion Tudor, care ne-a promis că Uzina Mecanică ne va ajuta cu mobilierul pentru blocul operator şi tâmplărie, constând în uşile de la intrare. Suma de care este astfel scutit spitalul este substanţială. Noi vom investi în blocul operator aproape 5 miliarde lei vechi, pentru că noile norme europene ne impun nişte aspecte pe care trebuie să le respectăm. Trebuie pus un linoleum special, iar pe pereţi un tapet PVC antibacterian. Am rezolvat multe probleme cu ajutorul sponsorizărilor. Dar în ultima vreme constatăm că Guvernul ne alocă fonduri, lucru pe care nu putem să nu-l apreciem. Anul acesta, sumele pe care ni le-a alocat Guvernul au reprezentat o premieră pentru SJU Vâlcea. Lucrez aici de 17 ani, dar niciodată Guvernul nu ne-a acordat atâta atenţie. Sperăm să-şi păstreze obiceiul!”, a mai adăugat directoarea SJU Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button