Liga V

Cea mai tânara echipa a fost la un pas de primul loc

La ediţia a treia a Memorialului Nicolae Manea organizat la Măldăreşti,

Cea mai tânără echipă a fost la un pas de primul loc

* AS Oteşani a câştigat Cupa, învingând în finală pe Flacăra 2005 Horezu

Cu eforturi conjugate din partea conducerii Primăriei Măldăreşti, a Consiliului Local, al Parohiei Măldăreşti şi, desigur, a Asociaţiei Sportive „Progresul” din localitate, a treia ediţie a Memorialului Nicolae Manea a reprezentat un real succes organizatoric şi o plăcută aducere aminte despre profesorul de matematică Nicolae Manea, cel care adesea a pus pe primul loc în viaţa sa de zi cu zi pasiunea pentru fotbal. În memoria sa organizatorii au invitat la Măldăreşti trei echipe de fotbal din zonă: AS Oteşani, FC Saldi Cernişoara şi Flacăra 2005 Horezu. Acestea, împreună cu progresul Măldăreşti, au oferit momente de fotbal frumos, de spectacol sportiv ce i-au încântat pe spectatorii prezenţi în număr destul de mare.

Gazdele n-au ajuns în finală

Deschiderea competiţiei a fost făcută de echipa gazdă, care a înfruntat Flacăra 2005 Horezu. Prima repriză a fost la discreţia celor de la Progresul, care au condus la un moment dat cu 2-0. Când nimeni nu se aştepta, tinerii jucători din Horezu, antrenaţi de Vicenţiu Marinescu, au restabilit egalitatea şi chiar au preluat conducerea scorului. Chiar dacă Progresul putea egala, ratările din finalul partidei au făcut ca acest meci – probabil cel mai frumos dintre toate – să nu ajungă la loviturile de departajare. Astfel, învingătoare cu 3-2, echipa din Horezu şi-a câştigat dreptul de a disputa finala Memorialului, gazdelor rămânându-le doar şansa locului 3, adică finala mică.

În cel de-al doilea meci AS Oteşani a întâlnit pe FC Saldi Cernişoara. După o primă repriză fără gol, cei din Oteşani au profitat la maximum de faptul că la FC Saldi a absentat portarul titular, Ionuţ Biriboacă. AS Oteşani a marcat de cinci ori, una dintre reuşite însemnând şi cel mai frumos gol al turneului, cu o minge trimisă de pe la jumătatea terenului direct în vinclul porţii cernişorenilor. Astfel, FC Saldi a rămas să se dueleze cu progresul în finala mică, iar AS Oteşani s-a apropiat mai mult de primul loc.

Finala mică decisă de portari

Aşadar, în finala mică s-au înfruntat gazdele, AS Progresul Măldăreşti, cu cei de la FC Saldi Cernişoara. Partida s-a disputat într-un ritm alert, cu multe faze de poartă, dar şi cu foarte multe greşeli de ambele părţi. S-a impus echipa care a greşit şi a ratat mai puţin, adică Progresul, cu scorul de 3-2. Robert Gherghe a deschis scorul profitând de o neglijenţă a portarului improvizat de FC Saldi, apoi Valentin Pătru a majorat diferenţa cu o „bombă” expediată din lovitură liberă. Cernişoara a redus din diferenţă prin Nicolae Ştirbu, însă liniştea gazdelor a fost adusă tot de Robert Gherghe, care a speculat o nesincronizare a defensivei adverse. A fost nevoie şi de o greşeală a portarului Voicu, de la Progresul pentru ca FC Saldi să marcheze din nou pentru scorul final 3-2 în favoarea echipei din Măldăreşti.

Finala, la un pas de prelungiri

Cel mai aşteptat meci, finala Memorialului Nicolae Manea, disputat cu cupele pe masă, a adus faţă-n faţă pe AS Oteşani (echipă din Divizia Onoare) şi Flacăra 2005 Horezu, echipă formată în marea ei majoritate din juniori. Lipsa de experienţă a fost hotărâtoare pentru că AS Oteşani a marcat din penalty (prin Bogdan Surdu), apoi s-a apărat exact şi a menţinut diferenţa minimă până la final. Momentul cel mai controversat a fost acela când, pentru un ofsaid văzut de la margine, „arbitrul-asistent” Cristian Aldea a anulat un gol al tinerilor fotbalişti din Horezu.

Cupe, diplome şi oficialităţi

Aşadar, după terminarea celor patru meciuri, s-au acordat următoarele cupe echipelor şi diplome participanţilor la Memorialul Nicolae Manea:

Locul 1: AS Oteşani

Locul 2: Flacăra 2005 Horezu

Locul 3: Progresul Măldăreşti

Locul 4: FC Saldi Cernişoara

Golgheter: Robert Gherghe

Premiul fairplay: Flacăra 2005 Horezu

Diplome de onoare: Ionel Dragu (primarul comunei Măldăreşti), Ion Popescu (preotul Parohiei Măldăreşti), Constantin Nistor (preşedintele AS Progresul Măldăreşti), Cristian Aldea (organizator de competiţii la Măldăreşti), Vicenţiu Marinescu (preşedinte la Flacăra 2005 Horezu), Nicolae Chiriţă (reprezentantul AJF Vâlcea în zona Horezu), Spiridon Mihai (organizator competiţii la Horezu), Ion Cercel (preşedintele AS Oteşani), Decebal Durle (delegatul echipei AS Oteşani), Gigel Pripor (antrenorul echipei FC Saldi Cernişoara) şi Siliminel Diaconescu (preşedinte şi sponsor la FC Saldi Cernişoara).

Festivitatea de premiere a fost făcută de primarul Ionel Dragu şi preotul Ion Popescu. Cei doi au mulţumit participanţilor şi au amintit despre cel în memoria căruia a avut loc competiţia, profesorul Nicolae Manea. Merită subliniat faptul că pentru ediţiile viitoare organizatorii intenţionează să invite şi echipe aflate la distanţe mai mari de Măldăreşti, pentru a face astfel o bună propagandă sportului rege din zona oraşului Horezu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button