AdministratieEveniment

Ziua de Rusalii, petrecută la Dănicei cu Gelu Voicu, Anuska, Eugenia Filip şi alţi interpreţi îndrăgiţi. Festivalul Cireşarii, o reuşită

Duminică, 12 iunie, în zi de mare sărbătoare creştină, locuitorii din Dănicei au fost invitaţi de autorităţi să se bucure din nou de Festivalul Cireşarii, unul dintre evenimentele judeţene de mare tradiţie, cu rădăcini puternice, care a rezistat tuturor provocărilor timp de câteva decenii. Primarul Dumitru Pirneci a fost nevoit să-l întrerupă în timpul pandemiei, însă de Rusalii a fost distracţie maximă, cât pentru trei ediţii. Din program nu au lipsit manifestările culturale şi sportive, în care au fost implicaţi elevii din Dăncei şi localităţile învecinate. Tiribombe, multe atracţii pentru cei mici, mici, bere pentru adulţi, joc şi voie bună. Totul la superlativ pentru o astfel de sărbătoare. Pe scena de la Lăunele de Jos au urcat, pentru a cânta şi a-i încânta pe cei prezenţi interpreţi îndrăgiţi de muzică populară şi chiar lăutărească, precum Gelu Voicu, Anuska (Ana Maria Cîrstina), Eugenia Filip, acompaniaţi de formaţia Costel Mardale. Autorităţile locale promit să continue tradiţia şi să se preocupe continuu pentru promovarea unor investiţii importante pentru comunitatea din Dănicei.

Articole Similare

Back to top button