Vocea tradiţiei răsună din nou la Perişani, la Festivalul Brânzei, Păstramei şi al Produselor Tradiţionale

Comunitatea din Perişani se pregăteşte pentru un eveniment de suflet, dedicat tradiţiilor autentice din Ţara Loviştei: Festivalul Brânzei, Păstramei şi al Produselor Tradiţionale, aflat anul acesta la cea de-a doua ediţie. Manifestarea va avea loc vineri, 15 august, începând cu ora 14.00, pe baza sportivă din Mlăceni. Promite o zi plină de culoare, voie bună şi gusturi româneşti desăvârşite. Primarul comunei Perişani, Sorin Leonte, lansează o invitaţie deschisă tuturor vâlcenilor, dar mai ales celor din Ţara Loviştei, să ia parte la această sărbătoare a identităţii locale: „Vă aşteptăm cu drag la Perişani, să ne bucurăm împreună de tradiţie, muzică, dans şi produse locale care ne definesc ca neam. Este un prilej de a celebra valorile noastre, în mijlocul unei comunităţi primitoare”. Pentru întreţinerea atmosferei au fost invitaţi şi o serie de artişti, nume îndrăgite din folclorul românesc şi nu numai, precum: Simona Bîrdăcel, Ilie Dură, Adi Guşu, Daria şi Ştefan, Formaţia Gmusic, Răzvan Băzărîncă, Formaţia Filon X, Ionela Ion, care vor aduce în faţa publicului momente pline de emoţie, energie şi bucurie, cu cântece tradiţionale care vor răsuna în întreaga vale a Loviştei. Festivalul nu este doar un eveniment artistic, ci şi o adevărată sărbătoare a gastronomiei locale. Vizitatorii vor avea ocazia să deguste şi să achiziţioneze produse tradiţionale precum brânza de munte, pastrama de oaie, preparate din carne, dulciuri de casă şi alte bunătăţi locale, toate pregătite după reţete autentice. Perişaniul ne aşteaptă, aşadar, cu porţile deschise, inima largă şi masa plină, într-un cadru natural de poveste, printre oameni gospodari, mândri de rădăcinile lor.