Vineri, în Zăvoi, se joacă SCM – FCPO! Dăeşti înfruntă Tg. Jiu, în nocturnă!

Vineri, 5 septembrie, începe etapa a doua din Liga a III-a. Două dintre cele trei echipe vâlcene din acest eşalon au meci direct. SCM Rm. Vâlcea înfruntă FC Păuşeşti Otăsău. Partida va avea loc pe stadionul Municipal, din Rm. Vâlcea. Gazdele, cu mai mare experienţă şi pretenţii de promovare, sunt favorite, dar FCPO speră să dea peste cap calculele hârtiei. Cele două s-au mai întâlnit de două ori în vară. O dată într-un amical şi altă dată în oficial, în Cupa României. La Pietrari, în Cupă, SCM a câştigat la limită, cu 1-0, dar Păuşeşti a fost echipa care a lăsat o impresie mai bună. Vom vedea cum se prezintă, de această dată, cele două combatante. Intrarea pe stadion este liberă. Se aşteaptă ca microbiştii vâlceni să vină în număr mare în Zăvoi. SCM a adus câţiva jucători cunoscuţi din Liga I şi a II-a. Şi Păuşeşti are un lot competitiv. Cu siguranţă suporterii sunt curioşi şi nerăbdători să vadă un astfel de duel.
Viitorul Dăeşti, cealaltă echipă de Liga a III-a vâlceană, va juca din nou în deplasare. După Tg. Cărbuneşti, urmează “halta” Tg. Jiu. Echipa pregătită de Costel Gaiţă, Marius Vlădoi şi Larry Nicolaescu va da piept cu cea a municipalităţii din oraşul lui Brâncuşi pe un stadion de 5 stele. Partida se va juca în nocturnă, de la ora 20.00 (tot vineri).