
Viitorul Horezu are 9 puncte din 9 posibile în Liga a IV-a. Doar ea şi Cozia au reuşit această performanţă în acest început de campionat. Sâmbătă după-amiază, în prezenţa unui public numeros, formaţia din oraşul ceramicii a trecut cu scorul de 3-0 de AFC Băbeni. Rezultatul nu a surprins, după cum s-a derulat jocul. Horezu a fost echipa mai bună. Băbenarii, cu două victorii în primele două runde, au sperat să pună mai multe probleme în Treapt, dar experienţa adversarilor şi-a spus cuvântul. Deschiderea scorului s-a produs rapid. Georgescu a centrat din corner, iar Raul Nistor, din centrul careului, şi-a adus echipa în avantaj. Raul nu a mai rămas însă prea mult pe teren. A ieşit în minutul 18, acuzând probleme medicale. Adi Popa a ratat apoi o ocazie mare de 2-0. Cea mai mare oportunitate de a înscrie a băbenarilor a a avut-o Ştefan Paşoi. A fost aproape de un gol de kinogramă. Mingea s-a dus la vinclu, din bară s-a dus iar în bară şi a revenit în teren. Ghinion curat pentru oaspeţi! Apoi, spre finalul reprizei, în minutul 38, s-a făcut 2-0. A fost o greşeală în defensiva trupei pregătită de Adi Cîrstoiu. Adi Popa, atent, a recuperat balonul, a pătruns în dreapta şi l-a lăsat pe Georgescu… cu jokerul pe liber. Dodel a profitat şi după assist-ul de la primul gol şi-a şi trecut numele pe lista marcatorilor. Partea secundă a început în forţă pentru gazde. Niculcea a trimis mingea în transversală. Horezenii au mai avut şi alte oportunităţii de a mări ecartul. Milosteanu, dar şi Ionuţ Săraru, din centrarea lui Popa, au mai trecut pe lângă gol. Lui Săraru (cel mare) i s-a opus bara. Băbeni nu a mai pus probleme în jumătatea adversă de teren. Săraru, Ceapă şi mai ales Beny (Marian Popescu), alintat Quaresma de suporteri, au fost de nedepăşit în defensivă. În prelungirile partidei s-a stabilit scorul final, 3-0. Răzvan Mosor a fluierat penalty, pentru un henţ. Leo Săraru l-a transformat. Pentru Băbeni a fost prima înfrângere a campionatului. Horezu, vicelideră, la egalitate cu Cozia, se pregăteşte acum de o deplasare dificilă, la Alunu.