Politica

Victor Stănculescu a adus cea mai solidă dovadă împotriva lui Ion Nicolae

Ion Nicolae susţine că toate zvonurile potrivit cărora acesta şi-ar fi negociat deja un loc în UNPR dar şi o funcţie importantă sunt simple poveşti de adormit copiii. Fostul liberal nu neagă că au mai existat discuţii, însă nici una oficială. Ion Nicolae a explicat, totodată, că pentru moment nu vrea să facă parte din nici o formaţiune politică, însă se pregăteşte să conteste decizia de a fi înlocuit din funcţia de consilier municipal. „Nu am avut niciun fel de negocieri şi nici nu m-am gândit exact ce voi face. Nu are rost să mă grăbesc, nu?! A purta nişte discuţii e omenesc, dar nu am negociat pentru vreo funcţie”, a explicat Nicolae. Fostul liberal se răzvrăteşte împotriva foştilor colegi din PNL şi lasă de înţeles că va lupta pentru fotoliul de consilier municipal pentru că i se cuvine, însă strategia lui nu va fi una publică. „Mi se pare corect să lupt după ce am muncit şi am contribuit din toate punctele de vedere. Oricum, dacă voi decide să fac acest lucru, strategia mea nu trebuie să fie făcută publică”, a adăugat Ion Nicolae.
Avocatul Victor Stănculescu, liderul TNL Vâlcea, nu a lăsat nesancţionată nici această ieşire a fostului său coleg de partid. „În urmă cu câţiva ani, când am intrat în PNL, am făcut acest pas pentru principiile liberale. Văd însă că sunt oameni care au intrat în partid pentru altceva, pentru funcţii şi avantaje personale. Din păcate, ei au fost promovaţi, iar acum lovesc mâna care i-a hrănit. Şi mai grav, însă, mint fără nici un fel de reţinere. La Delegaţia Permanentă a PNL Vâlcea, forul care a decis excluderea lui Ion Nicolae din partid, acesta insista, tot aşa, că n-are nicio treabă cu UNPR. Iar când l-am acuzat eu, direct, că a făcut o cerere la Consiliul Judeţean, în numele UNPR, pentru a închiria Sala Mare a instituţiei, în vederea organizării alegerilor interne ale progresiştilor, Ion Nicolae a sărit ca ars. Vă prezint dovada că Ion Nicolae a minţit şi că a făcut acea cerere cu mânuţa lui. Vă rog să o publicaţi, astfel încât lumea să ştie ce garanţie prezintă vorbele acestui om”, a spus Stănculescu.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button