FotbalDiverse

Veste fabuloasă de la UEFA! Vâlcea are un arbitru în categoria ELITE, cea mai valoroasă din lume!

Considerat, în trecut, județul care dă ora exactă în arbitrajul românesc, Vâlcea a înregistrat în ultimii ani un regres. Puțini din cei care împart legea pe terenurile de fotbal de pe plan local au reușit să facă pasul către loturile superioare. Totuși, încă mai vin vești bune de la… vârf. Marius Badea a avut un sezon fantastic, fiind unul dintre cei mai buni asistenți din Liga I. A fost luat în calcul și pentru promovarea pe lista FIFA.

De asemenea, Iulia Demetrescu a impresionat, în special pe plan internațional. A avut multe delegări europene, prestații excelente, care i-au adus, acum, pe final de an, vestea cea mare. Din 2022, învățătoarea de la Școala Nr. 1 din Rm. Vâlcea va intra în categoria ELITE, cea mai valoroasă din lume. Mai sus de atât nu se poate. E o performanță uriașă pentru ea și pentru România, care-i va permite vâlcencei să arbitreze la cel mai înalt nivel în fotbalul feminin și nu numai, în orice colț al mapamondului. Țara noastră mai are doi reprezentanți în categoria Elite, dar la masculin, pe Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs. Iulia Demetrescu este așteptată să participe la cursul arbitrilor de top ai lumii la începutul anului viitor. Acesta va avea loc în Cipru, după o pauză de un an, în care s-a desfășurat în online. Reuniunea va avea loc între 31 ianuarie și 3 februarie. La cursul din Cipru va fi prezentă și Stephanie Frappart, desemnată cel mai bun arbitru al lumii, din 2021, la feminin. Sportiva franceză a fost prima femeie delegată la un Campionat European masculin. Din 2022, va intra și pe lista FIFA a arbitrilor de la masculin, astfel că în continuare va putea oficia meciuri de cel mai înalt nivel, și nu doar la feminin.

Dacă Frappart a fost desemnată cel mai bun arbitru al anului la feminin, la masculin ”titlul” acordat de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului a mers către Felix Brych, aflat la final de carieră pe plan internațional. Va părăsi lista FIFA, dar nu și terenul. Va arbitra doar pe plan local, în Germania.

Altfel spus, UEFA a făcut trei promovări pentru 2022. Pe lângă Iulia Demetrescu au mai urcat la categoria Elite poloneza Monika Mularczyk și Ivana Projkovska, din Macedonia.

Felicitări, Iulia Demetrescu! Un parcurs european cât mai lung, cu meciuri bune și multe delegări internaționale!

Articole Similare

Back to top button