Liga V

Vali Barbu împarte invitaţii la meciurile echipei AS Pietrari

Preşedintele de la AS Pietrari, Vali Barbu, a găsit o metodă cât se poate de ingenioasă şi, totodată, practică pentru a-i informa pe locuitorii comunei în legătură cu programul pe care echipa de fotbal îl are în campionat. Astfel, acesta a tehnoredactat în jur de 100 de invitaţii pe care să le înmâneze iubitorilor de fotbal şi nu numai, pentru ca aceştia să-i susţină atât la meciurile de pe teren propriu, cât şi la cele din deplasare. „Fotbalul fără spectatori nu are deloc farmec. Chiar dacă joci în Liga I sau în Liga a V-a, numărul de persoane prezente la meci contează foarte mult, pentru că îţi oferă doza de energie pentru a aborda diferit meciul. De aceea, am decis să ducem o campanie serioasă pentru a-i atrage pe cetăţeni la stadion la sfârşitul săptămânii. Avem nevoie de sprijinul lor în campionat, mai ales că încercăm să ne clasăm la final pe primul loc şi – de ce nu – să mergem în Liga a IV-a. Cred că avem puterea necesară de a reuşi această performanţă”, ne-a spus Vali Barbu, preşedinte la AS Pietrari. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button