Social

Urmează o criză fără precedent a apei, în Vâlcea! Pânza freatică a coborât foarte mult, din cauza exploatărilor de agregate minerale

Miercuri, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apa” Vâlcea, preşedintele Cătălin Avan, Ioan Florescu – directorul APAVIL şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu au abordat cu colegii lor din teritoriu mai multe subiecte extrem de importante.

Administratorul propus de Municipiul Rm. Vâlcea nu îndeplineşte condiţiile

Unul dintre primele subiecte discutate a fost legat de administratorul provizoriu propus pentru APAVIL S.A. de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, acţionarul majoritar al operatorului regional de apă şi canalizare. Este vorba despre Marian Dumitru, care, la finalul lunii septembrie, a depus un set de documente din care reiese că este licenţiat în educaţie fizică şi sport, dar are şi un master în acest domeniu. „La începutul lunii octombrie, AMEPIP ne-a transmis că administratorii provizorii trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi experienţă prevăzute la art. 28, alineatele 1 şi 3, din OUG 109. Adică să aibă studii superioare şi experienţă de cel puţin 7 ani în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice sau pe domeniul de activitate al APAVIL S.A.. Plus experienţă în conducerea societăţilor sau regiilor autonome. Asta înseamnă că Marian Dumitru nu îndeplineşte condiţiile şi va fi necesară o altă propunere”, au explicat reprezentanţii A.D.I. APA Vâlcea.

APAVIL va avea finalizat planul de afaceri până la 31 octombrie

În cadrul şedinţei, au fost discuţii între primari şi reprezentanţii APAVIL şi în legătură cu preluarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare. La acest punct, Cătălin Avan, preşedintele ADI APA Vâlcea, a explicat că APAVIL nu a finalizat planul de afaceri impus încă din 2022 de către ANRSC, motiv pentru care transferul reţelelor este întârziat. În replică, Ioan Florescu, directorul general al APAVIL, a spus că planul de afaceri există şi i se aduc o serie de îmbunătăţiri. „Planul de afaceri actualizat este în lucru. În 2022 şi 2023, ştiţi că nu s-au putut face achiziţii şi abia spre final de 2024 am putut cumpăra serviciile respective. Am angajat o firmă specializată şi, în scurt timp, acest document va fi gata. Estimez că, în maxim 2 săptămâni, îl vom avea. Deci nu trece octombrie şi va fi finalizat. Cert este că acest plan nu este o treabă simplă, ci foarte complexă. Trebuie mare atenţie! Sunt multe localităţi, multe situaţii şi cifre… şi nu vrem să se greşească ceva”, a argumentat reprezentantul APAVIL, cu menţiunea că, în câteva săptămâni, după rezolvarea acestei probleme, va fi reluată acţiunea de preluare a sistemelor de apă şi canalizare din teritoriu.

Primele sisteme preluate vor fi cele de la Lungeşti

Ajungându-se la acest subiect, în şedinţa de la ADI Apa Vâlcea, a intervenit şi Marin Florea, administratorul public de la Galicea, care a întrebat când urmează ca operatorul regional să prea sistemele din această comună. „Prima localitate pe listă este Lungeşti. Deci primele preluate, peste câteva săptămâni, vor fi sistemele de acolo. Ca idee, ca să putem prelua un sistem, este necesar ca aceasta să fie funcţional. Ori, din câte ştiu, la Galicea, reţeaua de canalizare încă nu este funcţională. Noi am trimis de la APAVIL o procedură către toate primăriile. Fiecare primar ştie ce are de făcut. Când toate condiţiile din procedură sunt îndeplinite, preluăm fără probleme. La Galicea, dacă staţia de epurare nu este funcţională, ce să facem noi cu sistemul? E clar că trebuie rezolvat înainte şi, pe urmă, ne ocupăm. Dacă, între timp, s-a rezolvat cu staţia, vă promit că, în cel mai scurt timp, preluăm reţeaua”, a răspuns directorul general Florescu.

Problema de la Frânceşti, aparent fără soluţii

Acesta a adăugat că, în judeţ, sunt probleme foarte grave cu reţelele vechi, făcute de primării cu ţevi de proastă calitate sau la dimensiuni greşite, motiv pentru care „se sparg în draci”. „Şi vă daţi seama ce situaţii apar. Primarul nu are bani să repare, să refacă, aşa că aruncă în cârca APAVIL-ului. Noi n-avem nicio vină… Într-o bună zi, trebuie să clarificăm şi acest aspect. Producătorii spun că ţeava are o durată de viaţă de 100 de ani. Degeaba dacă, după 10 ani de exploatare, ai 30 de avarii pe zi sau pe săptămână, e clar că ceva nu este în regulă”, a mai precizat reprezentantul APAVIL. Un astfel de caz este la Frânceşti. Primarul Daniel Paraschiv susţine că „un Dorel a umblat la presiune” şi, din acest motiv, s-ar fi ales praful. De asemenea, în opinia lui, după fiecare avarie remediată, ar trebui făcută aerisire pe coloană. Cine să o facă… ei bine, acest aspect a rămas neclar. „Subiectul este foarte complicat. APAVIL-ul nu are suficienţi oameni. Pe de altă parte, operatorul regional de apă şi canalizare ne spune că nu este lăsat să facă angajări. Suntem într-un cerc vicios…”, a explicat un alt primar din sală, rămas în pană de soluţii şi idei. Directorul general Florescu a avut un punct de vedere total diferit. El a propus ca ADI APA Vâlcea să intervină la Consiliul Judeţean şi la Primăria Râmnicului, să obţină undă verde pentru angajări, iar apoi să comunice APAVIL-ului că poate demara aceste proceduri. „Avem tot felul de blocaje. Politicul trebuie să intervină. Pierderile sunt din ce în ce mai mari”, a conchis Florescu.

Avan: oamenii din Păuşeşti au rămas fără apă din cauza unei extinderi ilegale!

Cătălin Avan i-a dat dreptate. „Ce să vă spun?! Înainte să fiu eu primar, din sistemul de apă al comunei Păuşeşti s-a făcut, ilegal, o tâmpenie de extindere la Frânceşti. Şi stau fără apă oamenii din Frânceşti, pentru că acea extindere s-a făcut prost şi ţeava este spartă în zeci de locuri. Eu mă gândesc foarte serios să mă duc să o secţionez. Se remediază o spătură la un an. Astă vară, când tot judeţul ţipa că n-are apă, noi aveam heleşteu pe DJ… cu apă din reţea. Mergeau oamenii la Mănăstirea Dintr-un Lemn şi se minunau. Îl sunam pe domnul maistru Andreescu şi-mi spunea că n-are oameni. Vă dau eu utilaj, îl plătesc din banii mei, să întrerupem acea extindere şi să faceţi alimentarea (APAVIL şi Primăria Frânceşti) din reţeaua comunei Frânceşti. Ce rost are să mai pompăm apă din uzina de la Barcanele, dacă o aruncăm la capătul reţelei, la Frânceşti?!”, a întrebat, retoric, Cătălin Avan, primarul de la Păuşeşti. „Sistemul de la Păuşeşti a fost dimensionat foarte bine în 2005. Mivan Kier a făcut o lucrare excelentă, dar acea extindere pe raza Frânceştiului a dat totul peste cap. Şi trebuie venit rapid cu o soluţie, pentru că eu nu sunt de acord ca localitatea mea să mai aibă de suferit! Nu este normal, nu este corect! Să fie legată extinderea la altă sursă de apă, să se pună o membrană nouă, nu ştiu, să se rezolve!”, a completat primarul Cătălin Avan. Directorul general de la APAVIL a venit cu un răspuns parţial şi la această problemă: „Chiar dacă noi ne propunem să cumpărăm o membrană nouă sau alte lucruri, vedeţi că, tot timpul, apar situaţii neprevăzute. Banii sunt limitaţi. S-a întâmplat, de exemplu, la Pietrari, ca plăcile tehtonice să se mişte. Am fost nevoiţi să facem un puţ nou, în procedură de urgenţă. Cineva spunea atunci că era mai ieftin şi mai uşor să legăm comuna Pietrari la reţeaua de la Bărbăteşti. Ca să legi o captare de altă captare, trebuie autorizaţie de la DSP. Era complicat. Ca să nu mai vorbim că, pe-acolo, e un puţ unde avem fier de… se pot întâmpla nenorociri…! În fine, revenind la problema ridicată de dumneavoastră, facem calcule şi găsim o soluţie cel târziu în prima parte a anului 2026”.

Daniel Paraschiv: Pânza freatică a coborât foarte mult, din cauza exploatărilor de agregate minerale!  

Discuţii şi controverse la ADI APA Vâlcea au fost şi în ceea ce priveşte proiectul regional de apă şi canalizare. Directorul general de la APAVIL le-a dezăvăluit primarilor că „JASPERS încă se gândeşte”. Cu o completare care ar trebui urmată de anchete DNA şi nu numai a venit primarul Daniel Paraschiv, de la Frânceşti: „În ultimii ani, problema apei, în Vâlcea, s-a complicat foarte mult. Timp de peste 10 ani, noi am tot aşteptat investiţiile prin POS Mediu, POIM, PDD… N-au mai venit. Nici prin alte programe nu ne-au lăsat să promovăm proiecte. La ora actuală, nu mai există linii de finanţare pentru apă şi canalizare. Şi, mai grav, din cauză că, pe majoritatea cursurilor de apă, s-au exploatat haotic agregate minerale, pânza freatică a coborât foarte mult. La mine, la Frânceşti, sunt deja două sate în care fântânile nu mai au apă”.

Cel târziu pe 10 decembrie, avem semnat contractul de finanţare pentru proiectul regional de apă şi canalizare 

Directorul Florescu l-a întrerupt venind cu o propunere: „Într-adevăr, sunt tot mai multe zone din judeţ unde trebuie să facem front comun şi să realizăm puţuri forate. Pentru că, aşa este, urmează vremuri din ce în ce mai grele! (…) Cât priveşte proiectul regional de apă şi canalizare, ni s-a promis că, cel târziu pe 10 decembrie, se va semna contractul de finanţare”. În proiect, au rămas doar Budeşti, Drăgăşani, Muereasca, Brezoi, Voineasa, Bujoreni, Dăeşti, Păuşeşti Măglaşi, Mihăeşti, Horezu, Vaideeni şi Frânceşti. (va urma)

 

Articole Similare

Back to top button