Urban S.A. a rămas fără contract şi la Dăeşti

Urban S.A. se află pe lista marilor datornici la bugetul de stat, dar nu din această cauză a rămas fără contract la Dăeşti şi în alte localităţi din judeţ. La începutul anului, în condiţiile legii, s-a stabilit operatorul judeţean de salubrizare, astfel că doar Asocierea Environment Care Waste Management SRL – Brantner Environment SRL poate colecta gunoi în cele 89 de localităţi din Vâlcea. George Popolan, primarul de la Dăeşti, a venit cu detalii, zilele acestea: „Din data de 7 iulie, Urban nu mai deţine licenţă pentru colectarea şi ridicarea deşeurilor, deci nu mai poate presta serviciul de salubrizare. În plus, comuna Dăeşti a fost inclusă în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor – Vâlcea, prin A.D.I. Salubrizare. Conform legislaţiei, a fost stabilită şi o taxă de 19 lei / persoană / lună, iar plata acesteia este obligatorie. Oamenii trebuie să vină la primărie până pe 1 septembrie pentru completarea declaraţiei de impunere şi comunicarea numărului de persoane din gospodărie”, se precizează în informarea transmisă de edil.



