Politica

Ungureanu, scos din cărţi şi pe site-ul Prefecturii

Incredibil dar adevărat. Prefectul Petre Ungureanu recunoaşte, indirect, dar oficial, că ocupă ilegal funcţia de prefect.
Informaţiile postate pe site-ul instituţiei arată foarte clar că Prefectura Vâlcea este condusă de prefectul Anuţa Handolescu şi subprefectul Radu Renga, singura echipă acreditată legal pentru ocuparea acestor funcţii.
Prefectul Petre Ungureanu se tot laudă pe posturile portocalii că munceşte zi lumină spre binele judeţului, că este cel mai deştept şi mai grozav prefect de la descălecarea romanilor încoace, că vine primul şi pleacă ultimul din instituţie. Din păcate, realitatea îl contrazice zilnic: Vâlcea nu a primit niciun leu pentru cei 49 de sinistraţi din Goleşti, pentru că prefectul nu i-a trecut pe lista de urgenţe, socialii se uită lung după ajutoarele, primarii… şi mai lung după banii pentru cofinanţarea proiectelor, restituirea terenurilor bate pasul pe loc, vâlcenii nemulţumiţi sunt daţi afară de la audienţe, iar directorii sunt ameninţaţi tot mai des cu demiterea. Faptic, nu a făcut nimic.
Prefectul este atât de „interesat” de activitatea sa de slujbaş al guvernului încât nici site-ul instituţiei nu l-a mai reactualizat. Conform site-ului, Prefectura Vâlcea este condusă tot de Anuţa Handolescu şi Radu Renga, o informaţie cât se poate de corectă dacă ar fi să ţinem cont de Legea 188 şi nu de ordonanţele neconstituţionale ale premierului Emil Boc.
Comitetul Consultativ de Dialog Civic are următoarea componenţă: Anuta Handolescu – prefectul judeţului Vâlcea; Radu Renga – subprefectul judeţului Vâlcea şi directorii câtorva instituţii deconcentrate ale statului, unii dintre ei înlocuiţi de foarte mult timp din funcţii, cum ar fi Lăcrămioara Bălan, fostul director al Direcţiei de Muncă, actualmente şefa unui departament al Ministerului Muncii. Şi Comisia de Dialog Social figurează tot cu vechea conducere, din 2005: Anuţa Handolescu – prefect al judeţului; Radu Renga – subprefect şi regretatul Dumitru Buşe – preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Din cei 13 membrii ai comisiei, doar trei mai sunt pe funcţii: Gheorghe Gogârnoiu, Rodica Mărginean şi Gabriel Andreescu, restul au fost înlocuiţi sau au decedat. Până şi grupul de lucru mixt pentru romi apare tot cu vechea conducere. Bebe a fost grijuliu, totuşi, cu imaginea sa. De pe acelaşi site, aflăm că, la capitolul „Aptitudini şi competenţe personale”, acesta cunoaşte acceptabil două limbi: franceza şi italiana, ambele satisfăcător. Noi am spune că ştie bine trei. Altfel, la gafele comise, nu rezista nici trei zile în funcţie.
Din capitolul „Aptitudini şi competenţe sociale” –  aflăm că Petre Ungureanu are „capacitate de comunicare şi gestionare a conflictelor, dobândită în activitatea de jurnalist, avocat, politician”. Ha-ha! La câte înjurături a lansat la adresa jurnaliştilor, primarilor şi directorilor deconcentratelor vâlcene, declaraţia pare mai mult o glumă proastă sau, şi mai grav, arată incapacitatea de a discerne între gestionarea conflictelor şi provocarea sau accentuarea lor. A, şi aşteptăm şi noi declaraţiile de avere, actualizate, că doar n-o fi foc!

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button