Undă verde pentru un mega-proiect fotbalistic, la Vâlcea! Apare un nou club, din asocierea a două comune

Se pun bazele unui mega-proiect fotbalistic, la Vâlcea! Primarul din Păuşeşti Otăsău, Cătălin Avan, a anunţat că, după ce Legea Sportului a suferit modificări, se poate pune în practică o idee mai veche, de colaborare între două localităţi pentru formarea unui club puternic. Astfel, va apărea FC Păuşeşti Pietrari sau o denumire similară.
”Acum avem noua Lege a Sportului care ne permite să realizăm o colaborare pe care ne-am dorit-o de ceva timp. Am discutat cu ministrul sportului, am vorbit deja şi cu firma de avocatură din Bucureşti care ne-a mai ajutat şi cu alte ocazii, în relaţia cu FRF, am discutat şi cu colegii mei din Primărie, şi cu cei de la Pietrari, pe mine şi pe primarul Nicuşor Moraru ne leagă o prietenie, am colaborat bine şi pe parte administrativă şi acum putem realiza ce ne-am propus, înfiinţarea unui club care să poarte denumirea ambelor localităţi. Vom avea un buget comun şi mai bun. De asemenea, două echipe, la Liga a III-a şi a IV-a, plus cel puţin trei de juniori. Eu sper ca acest lucru să-l putem realiza în perioada următoare şi să începem pe noul drum, împreună, din sezonul viitor. Va fi un lot comun de jucători, astfel încât cei care nu prind minute la Liga a III-a, să poată juca la Liga a IV-a. Vom avea şi două baze sportive de top. Poate vom juca alternativ în Liga a III-a, la Pietrari, pe gazon natural şi la Păuşeşti, pe sintetic. Ne pare rău să plecăm de aici, e o bază foarte frumoasă, avem şi suporterii alături, care s-au obişnuit deja să vină pe acest stadion şi vom profita de această situaţie”, a explicat primarul Cătălin Avan. Păuşeşti şi Pietrari sunt două dintre comunele vâlcene în care s-au realizat cele mai multe investiţii. Pe primul loc au fost copiii, sistemul educaţional, infrastructura şcolară, dar au fost făcute eforturi şi pentru utilităţi şi alte facilităţi. La Pietrari este disponibilă inclusiv o sală de sport.