Diverse

Un junior de la FC Băbeni ratează partea a doua din Superligă. A primit 16 etape de suspendare

În şedinţa Comisiei de Disciplină de marţi, 26 noiembrie, cea mai drastică sancţiune dictată de reprezentanţii AJF a fost de 16 etape de suspendare şi 1000 lei amendă. A primit-o un junior de la echipa de Superligă FC Băbeni. Mihai Valentin Neacşu a fost eliminat de arbitru după o fază stupidă. A primit cartonaş galben pentru un atac imprudent, apoi nu şi-a controlat nervii şi a şutat în minge, probabil cu intenţia de a lovi arbitrul. Balonul a lovit mai întâi un adversar, apoi a ricoşat în arbitru. Antrenorul acestuia, Iulică Dincă, condamnă gestul jucătorului său, consideră justificat şi cartonaşul roşu pe care acesta l-a primit, însă e de părere că sancţiunea e mult prea drastică. ”Au primit 16 etape şi o amendă la fel de mare jucători care au lovit cu pumnul şi care mai erau şi recidivişti. E normal ca jucătorul să plătească pentru gestul său, dar sancţiunea mi se pare exagerată. O să vedem ce e de făcut. Dacă mai poate fi redusă, vom merge la apel. În cazul în care se va menţine sancţiunea, sezonul acesta este ratat pentru el. 16 etape de suspendare înseamnă că mai revine în campionatul viitor”, a precizat Iulică Dincă, oficialul celei de-a treia clasate din Superligă. (S.S.)

SUPERLIGĂ

• jucătorul Adrian Vasile Tărbujaru, de la echipa Chimia 1973 Rm. Vâlcea, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi 80 lei amendă conform art. 63. lit. g din R. D., abatere comisă în meciul cu FC Băbeni;
• jucătorul Mihai Valentin Neacşu, de la echipa FC Băbeni, a fost sancţionat cu 16 etape de suspendare şi 1000 lei amendă conform art. 65.1 lit. d din R. D., abatere comisă în meciul cu Oltul Chimia 1973 Rm. Vâlcea;
• jucătorul Vasile Daniel Alexa, de la echipa Oltul Ioneşti, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi 80 lei amendă conform art. 63 lit. g din R. D., abatere comisă în meciul cu Unirea Tomşani;
• jucătorul Dumitru Cristian Andrei, de la echipa Unirea Tomşani, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi 150 lei amendă conform art. 63.2.4 lit. a din R. D., abatere comisă în meciul cu Oltul Ioneşti;
• jucătorul Ştefan Cristian Bolovan, de la echipa AS Băile Olăneşti, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi 60 lei amendă conform art. 63 lit. e din R. D., abatere comisă în meciul cu Viitorul Budeşti;

LIGA A IV-A
• jucătorul Andrei Marcel Cotolan, de la echipa Olteţul Alunu 2016, a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi 200 lei amendă conform art. 63.2.4, lit. a, din R.D., abatere comisă în meciul cu CS Şuşani;

LIGA A V-A

• jucătorul Cătălin Logadie Vochescu, de la echipa Ştiinţa Grădiştea, a primit trei etape de suspendare şi 150 lei penalitate sportivă conform art. 65. lit. a din R.D., abatere comisă în meciul cu Prim Stroeşti 2019;
• jucătorul Ştefan Alin Lăcătuşu, de la echipa Ştiinţa Laloşu, a primit o etapă de suspendare şi 40 lei penalitate sportivă conform art. 63 lit. e din R.D., abatere comisă în meciul cu Olteţul Bălceşti 2014;
• jucătorul Lucian Dumitru Sanda, de la echipa Olteţul Bălceşti 2014, a primit două etape de suspendare şi 75 lei penalitate sportivă conform art. 63.2.4 lit. a din R.D., abatere comisă în meciul cu Recolta Laloşu;
• jucătorul Gheorghe Petruţ Cîrţală, de la echipa Viitorul Pietrari, a primit o etapă de suspendare şi 40 lei penalitate sportivă conform art. 63 lit. g din R.D., abatere comisă în meciul cu Măgura Slătioara;
• jucătorul Gheorghe Boldu, de la echipa Viitorul Pietrari, a primit o etapă de suspendare şi 40 lei penalitate sportivă conform art. 63 lit. g din R.D., abatere comisă în meciul cu Măgura Slătioara;
• jucătorul Constantin Dorinel Gherghe, de la echipa Măgura Slătioara, a primit o etapă de suspendare şi 40 lei penalitate sportivă conform art. 63 lit. g din R.D., abatere comisă în meciul cu Viitorul Pietrari;
• jucătorul Constantin Mucălău, de la echipa Progresul Măldăreşti 2019, a primit o etapă de suspendare şi 40 lei penalitate sportivă conform art. 63 lit. g din R.D., abatere comisă în meciul cu AS Popeşti 2016;

Articole Similare

Back to top button