Liga IV

Trupa primarului Briceag, liderul surpriză al primei runde

Debutul Viitorul din Valea Mare în Liga a IV-a a fost cum nu se putea mai bun. Echipa primarului Constantin Briceag şi-a trecut în cont prima victorie din campionat şi totodată s-a numărat, în prima etapă, printre cele mai bune marcatoare dintre grupările înscrise în competiţie, doar Lotru Brezoi devansând-o la acest capitol. Tracul debutului în „Elită” a fost repede depăşit, după o jumătate de oră de joc Viitorul reuşind să preia iniţiativa. A deschis scorul, iar apoi s-a aşezat la timona partidei. A ajuns la un moment dat la 4-0, golurile formaţiei gazdă fiind înscrise de Ionuţ Pîrlac şi Claudiu Cosmescu, dar şi de fiul primarului, Lucian Briceag, autorul unei „duble” (unul dintre goluri a fost marcat din penalti). În aceste condiţii, băbenarii n-au mai avut nicio şansă. Au stricat doar golaverajul formaţiei din Valea Mare, înscriind în ultimele minute de joc, prin Şchiopu, golul de 4-1, care-a consfinţit rezultatul final al partidei.
„Ca orice început, a fost mai greu. Ne-au tremurat picioarele în primele 30 de minute, apoi am ieşit la joc şi n-am mai avut probleme. Am obţinut prima victorie în Liga a IV-a şi ne-am bucurat cum se cuvine pentru acest succes. După rezultatele înregistrate în prima rundă, cred că nu o să fim noi cei mai slabi în acest campionat”, a precizat primarul din Valea Mare, Constantin Briceag, după reuşita Viitorului din prima etapă a sezonului. De altfel, jocul Viitorul a fost apreciat şi de echipa adversă. „Îi felicităm pentru succes şi pentru faptul că au dat dovadă de multă ambiţie la debut. Au avut şi gazdele ocazii, am avut şi noi, dar ei au fost mai incisivi. Au jucat frumos, au meritat victoria. Nouă nu ne rămâne acum decât să ne mobilizăm pentru etapa viitoare, când sperăm că vor veni şi primele puncte”, a spus directorul sportiv al FC Băbeni, Florentin David. Totodată David ne-a mai informat că, după despărţirea de Lucian Catargiu, de pregătirea echipei se ocupă Emil Zaharioiu, revenit la FC Băbeni după scurta experienţă avută la Posada Perişani. Zaharioiu nu este doar antrenorul echipei, ci încearcă să o ajute pe FC Băbeni şi din postura de jucător. Alături de el, s-a reîntors la gruparea băbenară şi Cristi Gulea, jucător care a evoluat în sezonul trecut tot pentru echipa din Perişani.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button