Diverse

Trofeu după trofeu

* Naţionala României a câştigat şi turneul de la Paris

S-au impus la Cupa Mondială din Danemarca, a urmat Trofeul Carpaţi, iar acum, cu doar câteva zile înaintea Campionatului European, echipa naţională a României de handbal feminin a înregistrat un nou succes, câştigând trofeul internaţional amical organizat de Franţa, la Paris. Elevele lui Radu Voina s-au impus mai întâi în faţa Croaţiei, într-un meci disputat sâmbătă, 27 noiembrie. A fost 29-25 pentru România. Într-un alt meci al primei zile de turneu, echipa gazdă, Franţa, a pierdut în faţa Suediei cu scorul de 25-22. Duminică a urmat pentru România partida cu Suedia, handbalistele pregătite de Radu Voina şi Luminiţa Dinu şi-au făcut din nou datoria, au câştigat de această dată cu scorul de 32-26 şi astfel şi-au adjudecat trofeul dedicat turneului de la Paris. În finala mică, Croaţia a învins Franţa cu scorul de 20-19. La finalul competiţiei s-au acordat şi câteva premii speciale, din echipa naţională a României remarcându-se Paula Ungureanu, declarată de organizatori cel mai bun portar al turneului, în timp ce Cristina Vărzaru, căpitanul formaţiei antrenată de Voina şi Dinu, a fost considerată MVP-ul întrecerii din Franţa.
În ciuda seriei de succese înregistrate în ultima perioadă de „tricolore”, Radu Voina consideră că echipa nu a ajuns încă la nivelul optim. „Mai putem urca puţin ca şi nivel de joc. Echipa, ca un tot unitar, se află în acest moment cam la 70-80 la sută din potenţial. Mai avem de lucrat la constanţă, din punct de vedere al formei sportive stăm bine”, a apreciat selecţionerul. Acesta s-a bazat la turneul de la Paris, aşa cum se obişnuieşte de câţiva ani la Naţională, pe multe jucătoare de la Oltchim. Din lotul primei reprezentative fac parte: Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Valentina Ardean, Iulia Curea, Ionela Stanca, Oana Manea, Ada Nechita, Cristina Neagu, Adina Fiera, Roxana Han, Melinda Geiger. Cele 11 „chimiste” au făcut şi deplasarea în Germania, pentru dubla confruntare cu echipa gazdă, de la Salzgitter şi Hildesheim, revenirea în ţară fiind programată pentru 2 decembrie. Vor urma două zile de pauză, apoi va fi anunţat lotul oficial pentru Europene, plecarea în Danemarca fiind programată pentru 6 decembrie. Înaintea plecării spre Danemarca, pentru a elimina presiunea de pe umerii jucătoarelor şi a antrenorului, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a anunţat că Naţionala va pleca fără obiectiv la Campionatul European. „Am decis să plecăm fără obiectiv, dar sunt convins că în sufletul lor fetele se gândesc să câştige Campionatul European. Antrenorului i s-a impus să ia o medalie. Personal, sper într-o clasare pe podium”, a declarat preşedintele FRH.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button