Trei medalii, două de aur, pentru pugiliştii vâlceni, la Campionatul Naţional Şcolar de Box

În perioada 5-8 iunie, în sala de sport a Liceului Sanitar „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea, a avut loc Campionatul Naţional Şcolar de Box, pentru fete şi băieţi. Competiţia a fost rezervată unităţilor şcolare cu program integrat şi suplimentar sportiv şi a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, în parteneriat cu clubul CS Vâlcea 1924 şi Federaţia Română de Box. Printre competitori s-au aflat şi sportivi vâlceni. Trei dintre ei, de la Clubului Sportiv Şcolar Municipiul Rm. Vâlcea (profesor coordonator Ungureanu Liviu Constantin) au urcat pe podium. Astfel, Constantin Moise a cucerit titlul de campion naţional la categoria 63 kg, Barbu Vasile Denis a luat aurul la categoria 52 kg, iar Cîrstoiu Mihai Ayan a fost medaliat cu bronz la categoria 60 kg. Despre performanţa lui Constantin Moise a avut câteva lucruri de punctat şi CS Vâlcea 1924. ”Născut în Râmnicu Vâlcea şi crescut în sala de box a clubului CS Vâlcea 1924, tânărul nostru sportiv, Constantin Moise, a demonstrat în ring nu doar talent, ci şi caracter, curaj şi determinare. Performanţa de a deveni campion naţional şcolar nu este întâmplătoare. Este rezultatul unor ani de muncă, sacrificii şi credinţă în propriul vis. Pentru a putea urca în ring la această competiţie şcolară a fost necesară o colaborare frumoasă şi constructivă între CSS Râmnicu Vâlcea şi CS Vâlcea 1924. Mulţumim tuturor celor care au contribuit ca această participare să devină realitate şi, nu în ultimul rând, mulţumim Consiliului Judeţean Vâlcea pentru implicarea în sport. Această victorie nu este un final, ci un nou început, iar povestea noastră continuă!”, a transmis CS Vâlcea. Felicitări tuturor medaliaţilor, dar şi celor care muncesc pentru ca boxul vâlcean să fie la un nivel bun.