Liga IV

Trei jucători sub 21 de ani, şi în Liga a IV-a

După ce a decis implementarea ideii privind obligativitatea folosirii a trei jucători sub 21 de ani la nivelul Ligii a V-a, AJF a luat în calcul această variantă şi pentru Liga a IV-a. Membrii Biroului Executiv au considerat să este necesar ca, pe lângă obligativitatea ca o grupare din eşalonul de elită judeţean să aibă echipă de juniori pentru a putea participa la competiţie, să mai fie prevăzut în regulament şi că o astfel de formaţie nu poate evolua în campionat dacă nu are pe parcursul unui meci cel puţin trei jucători sub 21 de ani, născuţi după 1 ianuarie 1989. La fel se întâmplă şi la Liga a V-a, dar şi la nivelul Ligii a III-a, astfel că s-a luat această hotărâre pentru a le fi mai uşor şi echipelor din elita judeţeană de fotbal, care vizează promovarea în cel de-al treilea eşalon. Ideea va fi pusă în aplicare începând cu noua ediţie de campionat, care va debuta la sfârşitul verii. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button