
Unirea Tomșani a avut parte de o misiune ce părea imposibilă, având în vedere circumstanțele. Sâmbătă după-amiază a primit vizita echipei CS Gușoeni. Nu de adversar i-a fost teamă, ci pentru faptul că a fost nevoită să muncească mai mult, pentru a acoperi o absență notabilă. Nu a avut junior și a jucat toată partida în inferioritate numerică, în 10 jucători. Formația pregătită de Marian Hera a fost condusă cu 2-0, dar a reușit să obțină victoria în prelungiri. Fundașul-golgheter din sezonul precedent, Eduard Dumitrescu, a revenit pe teren după multe luni de absență, un an, spune el și a pus umărul la acest succes. A oferit assist-ul pentru golul egalării, de 2-2. În afară de juniorul Iosif Rafael, suspendat, Unirea Tomșani nu s-a putut baza nici pe căpitanul Silviu Smedescu. Coechipierii i-au dedicat victoria. E în doliu, trece prin momente dificile. Și-a pierdut tatăl. Sincere condoleanțe și multă putere! ”Am început meciul rău. S-a făcut rapid 1-0 pentru Gușoeni, apoi 2-0. Am reușit să reducem din diferență până la pauză prin Vasi Căpruci. În minutul 65 am făcut trei schimbări. Am intrat eu, Tănasie și Mihail Vladu. Am reușit să pasez decisiv pentru Tănăsie, care a făcut 2-2 în minutul 86. În minutul 94, Bogdan Șurlin a înscris pentru 3-2. Am jucat în 10 tot meciul deoarece nu am avut junior. În condițiile acestea, am făcut un meci bun. Am început prost, dar important este că am revenit și am reușit să câștigăm. Sperăm să batem și la Drăgășani, în etapa viitoare și să rămânem pe locul 4. Au lipsit Iosif Rafael – suspendat și Mihai Gîrlă. Cred că a fost un joc frumos și pentru spectatori. Eu am revenit după un an, m-am bucurat să fiu din nou alături de prietenii mei, dar din păcate o să plec din nou, săptămâna viitoare”, a spus Edi Dumitrescu.