Liga V

Toma Peştereanu, viceprimarul comunei Costeşti, îşi anunţă adversarii din campionat:

„Cine vine la Costeşti, va pierde sigur!”

De luna aceasta, Primăria Costeşti va începe lucrările de amenajare a bazei sportive, urmând ca, în primă instanţă, suprafaţa de joc să fie nivelată şi împrejmuită. Viceprimarul comunei, Toma Peştereanu, susţine că ar mai avea nevoie de 500 de milioane lei vechi pentru realizarea acestor obiective. „Nu avem decât un miliard alocaţi pentru stadion, dar, asta e, ne apucăm de treabă, pentru că timpul trece şi trebuie să avem şi noi o bază sportivă modernă. În rest, Minerul echipa de fotbal Costeşti merge foarte bine, dacă ţinem cont că nu a primit decât un gol pe teren propriu, în remiza 1-1 obţinută cu Unirea Tomşani. Sper să terminăm turul în primele trei, pentru ca, anul viitor, să atacăm promovarea. În orice caz, orice echipă va veni la Costeşti nu are cum să câştige. Nouă ne e mai greu în deplasare, pentru că ne strângem greu, dar, acasă, nu avem probleme”, spune Peştereanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button