Politica

Ţărăniştii vâlceni nu vor munci gratis pentru Mircia Gutău

• liderul PNŢCD Vâlcea va cere funcţii pentru oamenii săi

Nici nu au fost bine anexaţi PD-L, că ţărăniştii sunt nevoiţi să alerge pe coclauri pentru a-l susţine pe Traian Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Deşi nu au primit cu prea mare bucurie alianţa cu PD-L, ţărăniştii vâlceni sunt dispuşi să-şi calce pe inimă şi să îndemne electoratul să-l voteze pe inamicul lor public nr.1, cel care a contribuit decisiv la fărâmiţarea partidului istoric preluat în ultimii trei ani de afaceristul Marian Miluţ. Însă nu gratis, ci în schimbul unor avantaje pe care liderul PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, ar trebui să le ofere.

Mai exact, este vorba despre posturi de conducere în administraţie sau măcar locuri de muncă pentru ţărăniştii activi. Potrivit preşedintelui PNŢCD Vâlcea, Ioan Iordăchescu, în perioada imediat următoare va purta o serie de discuţii cu Mircia Gutău, ocazie cu care va fi negociat şi sprijinul din campanie.  Însă nu gratis, ci în schimbul unor avantaje pe care liderul PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, ar trebui să le ofere. Mai exact, este vorba despre posturi de conducere în administraţie sau măcar locuri de muncă pentru ţărăniştii activi. Potrivit preşedintelui PNŢCD Vâlcea, Ioan Iordăchescu, în perioada imediat următoare va purta o serie de discuţii cu Mircia Gutău, ocazie cu care va fi negociat şi sprijinul din campanie. „Deocamdată nu am făcut o listă cu solicitările noastre. Trebuie mai întâi să vorbim cu cei de la PD-L, să le spunem cu ce îi putem ajuta noi. Apoi, vom vedea ce putem obţine şi pentru membrii noştri. Pot să garantez că în campania pentru prezidenţiale, PNŢCD îl va sprijini pe Traian Băsescu atât din punct de vedere financiar, cât şi uman. Circa 100 de ţărănişti se vor implica activ în campanie şi vom vedea cam de ce fonduri vom avea nevoie”, spune Iordăchescu. Acesta este convins că dacă nu se făcea alianţa cu PD-L, ţărăniştii ar fi dispărut complex de pe eşciherul politic. Cele câteva posturi de secretar de stat promise de PD-L par să-l fi convins pe Marian Miluţ să anexeze PNŢCD partidului prezidenţial.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button