Diverse

Sute de copii şi tinerii din Râmnic au participat la Cupa Imnului la street-ball

De multe luni nu s-au mai simţit aşa de bine copiii şi tinerii din Rm. Vâlcea. Marţi, 28 iulie a.c., Cupa Imnului la street-ball i-a făcut să-şi consume energia într-un mod plăcut şi util, dar şi să uite de pandemie. Sigur, Primăria Râmnicului, Constantin Vlaşcu, de la Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi” şi antrenorii de baschet prezenţi la eveniment au avut grijă să se respecte toate măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.


La ediţia din acest a Cupei Imnului la street-ball, au participat în jur de 50 de echipe, adică peste 300 de copii şi tineri, iar competiţia s-a desfăşurat pe diverse categorii de vârste, după cum ne-a spus Constantin Vlaşcu, de la Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru toţi”. Pentru a se evita aglomeraţia, având în vedere numărul mare de participanţi, cei mai mici dintre concurenţi (9-11 ani), inclusiv fetele de la 12 la 14 ani, s-au întrecut la baza de la CNMB, iar cei mari (15-18 ani) şi băieţii de 12-14 ani la Arenele „Traian”. Organizatorii au venit pregătiţi cu apă, măşti, dezinfectanţi, chiar şi termometre, iar fiecare medalie a fost sigilată. Astfel că, nu au fost deloc probleme. Ba din contră, toţi participanţii s-au simţit extraordinar, indiferent dacă au câştigat sau au pierdut pe teren.

Rezultatele competiţiei

La feminin şi masculin, categoria 9-11 ani, locul I a fost câştigat de echipele CSS Rm. Vâlcea, ambele jucând finalele cu BC Toma. La fete, 12-14 ani, s-a impus tot CSS, NP 2020 pierzând cupa la mustaţă. Dintre băieţii de 12 – 14 ani, cei mai buni au fost Casian Giuroiu și colegii săi de la BTP, care au învins în finală Rangers cu 21-9, iar la categoria 15-18 ani, numer one au ieşit cei de la Flash, aceştia bătând Punisher, în „ultima rundă”, cu 21-13. Cea mai intensă confruntare a fost cea a fetelor de 15-18 ani. Phoenix a învins Girls cu 21-17, la finalul unui meci ca la profesionişti.

Aproape toate şcolile din Râmnic au avut reprezentanţi

Pe Constantin Vlaşcu l-a bucurat foarte mult faptul că aproape toate şcolile din oraş au avut reprezentanţi, anul acesta, la Cupa Imnului la street-ball. „Toţi copiii şi tinerii care au participat la competiţie au primit medalii şi diplome. Câştigătorii au primit şi tricouri… aproape 80. N-aş vrea să uit un lucru important… să-i mulţumesc doamnei inspector Cornea Maria, la fel, doamnei Toma Antoaneta şi doamnei Paula Misăilă. Ne-au ajutat enorm. Mulţumesc, de asemenea, cadrelor medicale şi jandarmilor, care au fost alături de noi. Sigur, şi Primăriei Râmnicului, fără de care nu era posibilă această frumoasă competiţie!”, a transmis reprezentantul Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi.

mai multe detalii şi imagini în ediţia print de vineri, 31 iulie a.c.

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button