Liga IVFotbal

Surpriză! Portarul… Robert Popa, legitimat la ACS Păușești Măglași! Echipa pregătită de Mihai Lungan s-a impus și la Orlești. Meciul a plecat de la 1-0 pentru gazde

ACS Păușești Măglași a avut meci în deplasare în acest week-end. A fost ultimul al etapei din Liga a IV-a. A jucat la Orlești. Formația pregătită de Mihai Lungan, Claudiu Dumitru și Romeo Chelcea s-a impus cu 4-1. Gazdele au deschis scorul în această confruntare.

”Am avut o primă repriză mai slabă și per ansamblu, un joc mai slăbuț, dar este important că și în aceste condiții am câștigat, am obținut cele trei puncte. Am ratat foarte mult. Am fost surprinși în debutul meciului, pe o fază fixă, un corner. Am egalat prin Andy Petrescu. A fost 1-1 la pauză. În partea secundă ne-am desprins. Vlad Roșianu a scos o lovitură de pedeapsă și al doilea galben pentru adversar. Ei au rămas în inferioritate numerică, noi am profitat. Cătălin Duminică a marcat din penalty și ne-a adus în avantaj. Apoi Ciprian Vlădoi a făcut 3-1 din pasa lui Ștefan Ungureanu, iar Rareș Mihai (Rara) a punctat ultimul. Assist – Mihalcea. Pătrașcu și Tzutzy Băgălin au fost indisponibili din cauze medicale. Am terminat meciul cu patru juniori în teren. Nu am jucat la nivelul pe care ni l-am dorit, deși am avut multe ocazii, poate și pentru că ne-am gândit prea mult la meciul trecut, când am marcat multe goluri. Am crezut că va fi la fel, am tratat jocul cu lejeritate și poate acest lucru a cântărit în partida de la Orlești. Acum, ne așteaptă un meci dificil, cu Tomșani, o echipă formată din jucători cu experiență, care nu a pierdut în deplasare, capabilă să pună probleme oricărui adversar. Trebuie să pregătim bine jocul, să fim într-o formă bună sâmbătă”, a spus Romoe Chelcea, oficialul echipei ACS Păușești Măglași.

În altă ordine de idei, echipa din comuna administrată de Marcel Radi și Bogdan Teodorescu și-a mai completat lotul, recent, cu un portar. Este vorba despre Robert Popa! Da, ați citit bine! Nu goalkeeper-ul de la prim divizionara Unirea Slobozia, ci un sportiv vâlcean, revenit din Anglia. A plecat din țară de la 11 ani, iar acum a revenit pe meleaguri natale. A debutat la ACS Păușești Măglași în runda precedentă.

Articole Similare

Back to top button