Liga IV

Super-Burete face legea pe teren şi la 40 de ani

Dacă în urmă cu doi ani acumulase doar un punct după un întreg sezon de Liga a IV-a, în 2010 Victoria Frânceşti a devenit mult mai prolifică în ceea ce priveşte compartimentul ofensiv. În runda a XII-a, trupa pregătită de către Nicu Strâmbeanu a prins un nou meci mare, de această dată împotriva CSM-ului din Drăgăşani. În vârstă de 40 de ani, Vasile Burete le-a demonstrat încă o dată colegilor de echipă de ce e în stare atunci când intră în iarbă. Fotbalistul din Frânceşti a reuşit un gol superb, în vinclu, de la aproximativ 20 de metri de poarta „municipalilor”, deschizând scorul partidei. La scurt timp după, Dandea, de la CSM, a vrut să-i arate adversarului său că e mult mai meseriaş, marcând un eurogol de la 30 de metri, stabilind, astfel, scorul la pauză (1-1). În repriza secundă, Vasile Burete şi-a adus echipa în avantaj (2-1), pentru ca Victoria să mai înscrie de două ori până la final, pentru 4-2. „Toţi băieţii au jucat excelent azi, inclusiv «Duma», Tarara şi Colivă. Mă bucur că echipa arată altfel decât acum doi ani. Cu Drăgăşaniul, am avut o sumedenie de ocazii, iar asta nu face decât să ne mulţumească”, ne-a declarat antrenorul Nicu Strâmbeanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button