Administratie

Studiu de trafic pentru reabilitarea drumurilor naţionale

Din luna aprilie a acestui an reprezentanţii Direcţiei Drumuri Naţionale Vâlcea vor începe un recensământ de trafic manual pentru a se stabili cu exactitate, în urma interpretării datelor preluate din trafic, care drumuri necesită reabilitări, pentru a stabili rute ocolitoare.

Potrivit declaraţiilor conducerii direcţiei aceasta va fi singura metodă prin care unele drumuri vor putea fi reabilitate. Studiul de trafic manual va arăta care porţiuni din drumurile naţionale de pe raza judeţului Vâlcea sunt cele mai circulate şi care necesită reabilitări. Angajaţii din cadrul Direcţiei de Drumuri Naţionale vor fi instruiţi pentru a putea participa la această acţiune fără probleme. Pe lângă monitorizarea manuală pe cele trei drumurile naţionale de pe raza judeţului Vâlcea există şi cititoare de trafic electronici. Până când drumurile naţionale vor fi reabilitate autorităţile locale şi-au îndreptat atenţia către două drumuri judeţene ce au primit finanţare pentru asfaltare prin Programul Operaţional Regional. Cele două drumuri fac parte din cele opt incluse în proiectul iniţial.  DJ Horezu-Vaideeni-limită judeţ Gorj (15 km) şi DJ Ioneşti-Olanu-limită judeţ Olt (9 km) au primit 55 de milioane şi respectiv 25 de milioane de lei pentru reabilitare. Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că lucrările la cele două drumuri vor demara din vara acestui an. Alte patru drumuri judeţene – drumul turistic Berislăveşti – vârful Cozia, Berislăveşti – limită judeţ Argeş, Laloşu -limită judeţ Olt şi Şuşani – Mădulari aşteaptă să primească finanţare.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button