Diverse

Somnul educaţiei naşte monştri!

• „Faptul că Pintilie nu a avut contestatari înseamnă că oamenii de fotbal se complac în starea asta” – spune cunoscutul antrenor Vasile Grossu

De-a lungul anilor, persoanele cu putere de decizie în cadrul AJF Vâlcea au modificat după bunul plac regulamentul de ordine interioară, întocmai pentru ca aceştia să aibă mai mereu câştig de cauză de pe urma activităţii sportive. Mi se pare de-a dreptul incredibil şi, totodată, penibil că s-a ajuns la un asemenea nivel de mediocritate, încât educaţia nu mai contează chiar deloc la AJF, iar la modă sunt cele 12 clase obligatorii, ca pe vremea lu’ nea Nicu. De ce contează, până la urmă, să ai o facultate terminată pentru a putea obţine fotoliul de preşedinte? Mulţi ar spune: „Lasă, ştiu eu cum se fac facultăţile în ziua de azi, toţi proştii au o diplomă!”. Însă, cei care gândesc aşa o fac din neputinţa de a ajunge mai sus, de a-şi depăşi propria condiţie umană, complăcându-se mereu în propria incapacitate de conduce ceva. Orizontul lor intelectual nu a depăşit niciodată barierele judeţului, iar termenul de comparaţie nu există, pentru a-şi face o idee vizavi de alţii. Tehnicianul Vasile Grossu spune că e grav ceea ce se întâmpla la AJF Vâlcea, pentru că lipsa unei bune organizări duce la acte reprobabile care se comit tot mai des în fotbalul judeţean. „AJF are, momentan, omul potrivit la locul potrivit – dacă înţelegeţi ceea ce spun. Faptul că Pintilie nu a avut contestatari înseamnă că oamenii de fotbal se complac în starea asta. Nu contează că ai jucat sau nu fotbal pentru a fi un preşedinte de AJF, ci contează să ai o viziune clară asupra managementului, să poţi conduce profesional şi cu o gândire în prospectivă. Dacă aceste elemente lipsesc, atunci să nu ne mai mirăm de ce fotbalul judeţean e pe o pantă descendentă”, spune tehnicianul Vasile Grossu.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button