Politica

Smeoreanu şi Ungureanu mint poporul cu televizorul

N-ar fi exclus ca, într-un business de-al său, Maria Tudor să aibă neapărat nevoie de cineva de la Prefectură. Acest scenariu este alimentat de mai multe „fire” la care aproape toată presa locală a avut acces în ultima săptămână. Primul e legat de zvonurile potrivit cărora femeia de afaceri, direct sau prin intermediari, ar urma să obţină alte 35-37 de hectare de pădure şi vreo 24 izvoare „virgine” din Băile Olăneşti. Conform bârfelor, la o documentaţie în acest sens s-ar lucra intens la Prefectură, instituţie ai căror şefi tac mâlc, cu toate că, în presă, s-au făcut deja valuri pe acest subiect.
Zilele trecute, mai mulţi jurnalişti vâlceni au fost bombardaţi cu informaţii referitoare la noul tun pe care s-ar pregăti să-l dea Maria Tudor la Băile Olăneşti. Unii dintre ei au dat imediat publicităţii ceea ce au aflat, în timp ce alţii au încercat să sape mai adânc. În mod paradoxal, Prefectura nu a confirmat, dar nici nu a dezminţit zvonurile apărute în ziare, cu toate că normal era reacţioneze cumva.
Probabil că momentul ales pentru aceste dezvăluiri a fost unul prost. Petre Ungureanu şi Ion Tudor tocmai au petrecut câteva zile împreună, la conacul din Deltă al prefectului, locul unde se aude că, de ceva vreme, se iau cele mai importante decizii legate de ceea ce mişcă la Vâlcea. Pesemne că amândoi au venit frânţi şi n-au mai avut chef să dea explicaţii.
Coincidenţă sau nu, tot în această perioadă, la postul TV patronat de familia Tudor, au început să fie băgaţi în seamă, aşa, dintr-o dată, oameni importanţi din Prefectură. Profitând de bunul simţ al acestora, „căţeii” Mariei Tudor i-au împins pe aceştia să blameze presa care nu le ridică osanale lui Ungureanu sau ei.
Cu câteva zile înainte, postul familiei Tudor îl avusese invitat şi pe Petre Ungureanu, iar dialogul a fost îndreptat şi atunci în aceeaşi direcţie: decredibilizarea „presei ostilă”, adică cea care poate săpa mai mult decât trebuie în afacerile şi aranjamentele lor. Nici prefectul n-a vorbit, deşi aşa ar fi fost normal, despre calamităţile care au zguduit judeţul nostru, în prima parte a lunii august, în timp ce el se bronza lângă Marea Neagră… sau despre ceea ce îşi propune Guvernul să facă pentru sinistraţi, măcar acum, la o lună după acele devastatoare evenimente. Nu, n-a scos un sunet despre aceste lucruri, nici despre tensiunile sociale de la Berbeşti, despre aplicarea legilor fondului funciar sau celelalte lucruri într-adevăr importante pentru vâlceni. Temele de maxim interes au fost cu totul altele. O bună parte din emisiune, susţinut slugarnic de Gheorghe Smeoreanu, ruşinea presei vâlcene, Petre Ungureanu n-a făcut altceva decât să-l muşte de părţile dorsale pe un tânăr ziarist, reprezentant al publicaţiei Arena. Ca şi când asta chiar merita o oră la VTV – să se arunce cu noroi în ăia din presă care nu-i pupă în fund pe Ungureanu şi Maria Tudor.
Puşi în situaţia de a plăti pentru această nesupunere, am văzut, uluiţi, o emisiune dominată de atitudini securisto-comuniste, minciuni şi atacuri mârşave care ne-au avut drept ţinte predilecte. Neavând concret cu ce să iasă la atac, trepăduşii Mariei Tudor au început o discuţie sterilă despre presă, explicând că mulţi dintre cei care lucrează în acest domeniu, la Vâlcea, n-ar avea suficientă şcoală. Neputând să arate cu degetul către noi, pentru că nu era cazul, au folosit un artificiu ieftin de manipulare, adică au lătrat în general despre subiect, dar au menţionat, în contexte paralele, un singur nume, cel al ziaristului care nu se aliniază la noua ordine pedelistă din judeţ. Gheoghe Smeoreanu, care pe vremea cealaltă a făcut carieră turnând scriitori adevăraţi şi intelectuali, iar în prezent câştigă bani de whisky şi pâine slujind-o pe Maria Tudor, a insistat chiar foarte mult pe această temă, dar nu vom începe să înşiruim facultăţile terminate de fiecare dintre noi, pentru că sigur s-ar simţi prost, amândoi. Mergem mai departe…
La un moment dat, vorbind despre un proces civil, pierdut de cineva din redacţia noastră pentru că a preluat şi publicat afirmaţiile mai multor surse într-un subiect legat de Adrian Cazan, fost şef al IJP Vâlcea, cei doi circari au mai spus câteva tâmpenii. Smeoreanu a afirmat, de exemplu, că ziaristul cu pricina ar fi primit o condamnare penală respectivul proces civil, pentru calomnie şi insultă. Repetăm, condamnare penală într-un proces civil… Ne-am gândit că acest punctul „G” al „Fecioarei” politicii, afacerilor şi presei din Vâlcea nu stăpâneşte termenii sau iar şi-a cules informaţiile de prin cârciumi. Altfel, nu avea cum să spună o asemenea aberaţie.
Şi mai şocantă a fost intervenţia lui Petre Ungureanu, care, depăşindu-şi grosolan atribuţiile de prefect, a afirmat că ar trebui legi extrem de dure pentru ziarişti. Referindu-se la „ţinta” emisiunii, dar şi la scoaterea calomniei şi insultei din codul penal, prefectul cu apucături de dictator a adăugat: „E o prostie! Trebuia să rămână puşcărie pentru toţi infractorii!”. „Corect! Şi pentru infractorii cu condei”, a completat imediat Smeoreanu. Ne-am făcut cruce auzind cine vorbeşte despre legi şi încălcarea acestora, despre infractori şi cine ar merita să se ducă o bună vreme pe la puşcărie!
În continuare, erijându-se în mari deontologi, învăţaţi, profesionişti, moralişti, „siamezii” Ungureanu şi Smeoreanu au continuat să bată câmpii, sugerând că numai unii de nivelul lor ar avea dreptul să facă presă. Sanchi, lumea chiar s-a săturat de fosile!
O altă imbecilitate pe care au transmis-o telespectatorilor a fost aceea că ziaristul căruia i-au „dedicat” emisiunea i-ar face comunicatele de presă lui Ion Cîlea, preşedintele CJ, acesta fiind chiar angajat pe postul de consilier de imagine, alături de Ion Stanciu. Asta este o altă afirmaţie paralelă cu adevărul ce putea să-i coste pe Smeoreanu şi Ungureanu un proces de insultă şi calomnie pe care cu siguranţă l-ar fi pierdut. Evident însă că n-ar merita timpul pierdut cu ei pe la instanţe. Îi vedem destul făcând presă, chipurile!, la postul Mariei Tudor.
Şi, vă daţi seama ce presă au făcut şi fac ăştia, dacă într-o emisiune de două parale n-au fost în stare să dea 4-5 informaţii reale, serioase, verificate!
În fine, trecând peste toate acestea, trebuie să nuanţăm puţin ceea ce ni se pare cel mai regretabil în această poveste. Că o instituţie cum este Prefectura ajunge să fie condusă de unul de tepa lui Ungureanu. Un personaj controversat despre care, de-a lungul timpului, foştii săi colegi de partid, liberalii, ne-au spus totul. Bunăoară, senatorul Emilian Frâncu povestea acum câţiva ani cum şi-a făcut Ungureanu averea, în ce tunuri imobiliare e băgat şi cum ajunsese în vizorul Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor şi Corupţiei. La rândul său, chiar în ultima lună, deputatul Cristian Buican a dezvăluit, printre altele, că actualul conducător al Prefecturii se află în spatele „retrocedărilor ilegale” de păduri din nordul judeţului. Sute, mii de hectare de vegetaţie forestieră mătrăşite pe mână cu lideri locali PD-L. Nicio reacţie pe tema asta!
În această poveste, mai este regretabil că un individ ca Smeoreanu v-a umplut capul cu minciuni şi mizerii înainte de 1989, a continuat să o facă timp de 20 de ani după aceea şi probabil mai are de gând să continue încă două decenii. Este regretabil că ajunge formator de opinie unul care azi îi cere directorului general de la Oltchim, Constantin Roibu, o mie de euro pe lună taxă de şmecher şi, pentru că şantajul nu ţine, mâine începe să-l înjure nestingherit, fără ca Parchetul, Poliţia sau DIICOT să se autosesizeze. Şi nu e singurul caz…
Poate că nu avem noi cea mai mare vechime în presă, normal, niciunul dintre angajaţii de la Arena nu are mai mult de 32 de ani, dar avem în schimb ambiţie, suntem consecvenţi, ţinem la tăvălela vetevistă şi suntem pregătiţi să le întoarcem căţeilor familiei Tudor toate loviturile.
Aşa că, nicio problemă, ei ne-au dedicat o emisiune, dar să-i ferească Dumnezeu să le dedicăm noi un roman.

Redacţia ARENA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button