Simone Tempestini a cucerit un nou titlul național la raliuri, la Rm. Vâlcea! Norbert Maior, aproape de o surpriză. O problemă tehnică l-a împiedicat să stopeze hegemonia campionului

În perioada 25-27 septembrie, Vâlcea a găzduit cea de-a doua ediție a Nurvil Rally și cea de-a opta etapă a Campionatului Național de Raliuri pe macadam, decisivă pentru desemnarea campionului. Au fost 57 de echipaje la start. Simone Tempestini și Norbert Maior s-au luptat pentru supremație. Pilotul român de origine italiană a cules, la final, laurii victoriei, alături de copilotul Carmen Poenaru. A cucerit al 10-lea tilul național la general, dar și pe cel pe macadam. Maior a fost aproape să-l detroneze, în timpul concursului a trecut chiar pe primul loc, însă o problemă tehnică l-a dat înapoi. ”Am avut parte de toate emoțiile posibile… de la fericire pură până la a fi la un pas de abandon. O mică greșeală din partea mea înainte de Power Stage aproape că ne-a costat roata, brațul de direcție rămânând prins doar într-un singur șurub. Cu o mică improvizație, o chingă și mult noroc, am reușit totuși să terminăm, pierzând doar 34 de secunde și păstrând locul doi în clasamentul general. Un podium muncit din greu și poate unul dintre cele mai speciale locuri doi de până acum”, a concluzionat Norbert, asistat de sora sa, Francesca Maior, după ”finala” de la Vâlcea. Pe locul 3 s-a clasat Andrei Gîrtofan (copilot Tudor Mîrza). Proba de noapte de la Mihăești, traseul din zona Vaideeni – Horezu au făcut deliciul publicului, dar mai ales Superspeciala Nurvil Rally Show, din centrul Râmnicului, care a adunat sute de tineri și pasionați ai motorsportului, care au avut parte de spectacol total. Campionul și vicecampionul sunt legitimați la același club, Napoca Rally, dar concurează pe mașini diferite, unul pe Skoda Fabia, altul pe Citroen. Au fost 13 probe speciale la Nurvil Rally, însumând 119 kilometri. Printre echipaje s-a regăsit și unul special, format din tații campionului și vicecampionului României, Marco Tempestini și Robert Maior, care au pilotat un Peugeot 208 Rally 4.