Sergiu Bogdan, nemulţumit de fondurile pe care comuna Mălaia le-a primit de la CJV pentru investiţii

Bogdan_Sergiu_primar_MalaiaPrimarul Sergiu Bogdan, din Mălaia, lucrează la un proiect ce vizează asfaltarea străzii Rudăreasa (în lungime de 3,5 kilometri), din satul Ciunget. După ce a aşteptat ani la rând finanţare pe OG 28, pentru această investiţie, alesul PSD vrea să modernizeze tronsonul respectiv cu fonduri europene. „Cele două posibilităţi pentru a obţine bani de la UE sunt ori un proiect derulat prin GAL Casta Traiana, ori unul pe Măsura 7.2. Ultima variantă ar fi mai avantajoasă, deoarece am putea să mai modernizăm şi alte drumuri de interes local, din Mălaia şi Sălişte. Fondurile europene ne-ar da siguranţa că investiţia se va şi realiza şi că nu se va întâmpla, de exemplu, ca la proiectul de modernizare a căminului cultural din centrul comunei, pentru care nu am primit niciun leu, deşi a fost declarat eligibil.

Am pierdut atunci toţi banii pe care i-am cheltuit pentru studiul de fezabilitate, studiile geo şi de rezistenţă”, a spus Sergiu Bogdan. Alesul PSD a ţinut să-şi mai exprime dezamăgirea vizavi de faptul că reprezentanţii CJV au privat din nou comuna Mălaia de investiţii, prin alocarea unor fonduri în bătaie de joc pentru acest an. „Conducerea CJV a râs din nou de locuitorii din Mălaia, pe româneşte vorbind! Astfel, după ce că ne-au fost alocaţi foarte puţini bani faţă de celelalte localităţi, nu-i putem folosi decât în trimestrele 3 şi 4. Pur şi simplu, o bătaie de joc, ca să nu mai facem nimic!”, a răbufnit primarul din Mălaia, după care a adăugat: „În 2015, am primit de la Consiliul Judeţean doar 9300 de lei, iar situaţia e şi mai jalnică acum. Până în vară, putem să facem doar investiţii din bugetul local, dar nu vor fi unele de anvergură, deoarece nu dispunem de prea mulţi bani”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button