Administratie

Şefii CJV şi SJU au anunţat că Ministerul Dezvoltării a aprobat 22 mil. euro pentru modernizarea Spitalului Vechi

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, chirurgul Dan Ponoran – managerul unităţii şi preşedintele CJV Constantin Rădulescu au organizat un eveniment festiv la care, alături de medici, i-au invitat pe Înaltpreasfinţitul Varsanufie, episcopul Râmnicului, primarul Mircia Gutău, prefectul Mihai Oprea, subprefectul Victor Stănculescu şi dr. Radu Dobrescu.

Cu această ocazie, şeful CJV a anunţat că, zilele trecute, la Ministerul Dezvoltării, s-a dat aprobarea şi urmează licitaţia pentru modernizarea Spitalului Vechi din Rm. Vâlcea. „Discutăm de o finanţare colosală, de peste 110 milioane de lei (22 mil. euro) pentru renovarea unităţii şi aducerea acesteia la cele mai ridicate standarde. Acolo, pe ziduri, se află şi acum faianţa din filmul Mere roşii, turnat în 1976, an în care mă născui şi eu. Al doilea proiect major pe care-l avem pentru sănătatea vâlceană este reabilitarea maternităţii, un obiectiv în care noi, CJV, am investit deja destul de mult. A treia investiţie, la fel de importantă, este modernizarea UPU. Pe acestea două vrem să le implementăm în cadrul PNRR”, a transmis preşedintele Constantin Rădulescu. În a doua parte a evenimentului, şeful CJV şi managerul general Dan Ponoran i-au felicitat pe medicii care, de-a lungul timpului, au salvat vieţi în cadrul SJU (unii dintre ei continuă să o facă şi în prezent). Totodată, le-au oferit planchete aniversare şi câte un mic cadou. Este vorba despre doctorii Constantinescu Dorina, Sandu Ioan, Ion Şerbulescu, Dumitru Toma, Lucian Neacşu, Mihail Banacu, Cornlia Popa, Silvia Zamfirescu, Doina Iliescu, Spiridon Diaconu, Gheorghe Florescu, Aurelia Brăviceanu, Alexandra Pluteanu, Liliana Şurlin, Cionică Mihai, Ion Tîlvîc, Gheorghe Marcu, Mircea Vultur, Dionisie Dubinciuc, Florian Ghiţă, Constantin Diaconu, Mihăiţa Creţulescu, Ovidiu Ignat, Constantin Ioniţescu, Alexandru Turcitu, Victor Gheorghe Grigorie, Elena Ponoran, Iulia Bertea, Rea Silvia Creangă şi, nu în ultimul rând, gazda evenimntului de la CJV – chirurgul Dan Ponoran.

Articole Similare

Back to top button