Liga NationalaHandbal

SCM a urcat pe 4 în Liga Florilor! Hove, 9 goluri în poarta Zalăului! Pera rămâne antrenor doar la Vâlcea

În pauza competițională din Liga Florilor s-a întâmplat un lucru notabil. Antrenorul echipei de handbal vâlcene, Florentin Pera, a demisionat de la cârma echipa naționale a României după dubla amicală, contra Franței. Astfel, el rămâne doar la SCM. Au fost multe discuții anul acesta, mai ales după ce Pera a acceptat oferta venită de la poalele Capelei. Conducerea Federației a acceptat ca selecționerul să lucreze în paralel și la Bistrița, dar ulterior, când a fost vorba despre Vâlcea, nu s-a mai putut. Toate aceste controverse au creat un climat nu tocmai potrivit pentru prima reprezentativă. Pera a invocat motive personale. Alături de acesta și-a anunțat plecarea și secundul Bogdan Burcea. În octombrie, ”tricolorele” vor participa la EHF Euro Cup, iar în noiembrie vor fi la Mondiale. Între timp, FRH a anunțat și lotul lărgit pentru pregătirea pentru turneul final din Germania și Țările de Jos. Pe lista celor 35 de jucătoare se află și trei de la Vâlcea, respectiv portarul Raluca Kelemen, dar și Rebeca Necula și Asma Elghaoui.

Revenind la Florin Pera, acesta a condus echipa vâlceană spre o victorie fără emoții contra unei rivale de tradiție din trecut, HC Zalău, care în ultimii ani s-a axat pe promovarea tinerelor jucătoare, fără să aibă pretenții la locurile fruntașe. 33-27 a fost scorul final, dar diferența putea fi mai mare, cu mai multă concentrare din partea roș-albastrelor. ”Municipalele” s-au desprins după jumătatea primului mitan. De șapte goluri a fost cea mai mare diferență din prima repriză (15-8), încheiată la scorul de 18-12 pentru SCM. În debutul părții secunde, handbalistele vâlcene s-au desprins la 12 goluri (scor 24-12, în minutul 38), dar apoi s-au relaxat. La adăpostul acestui avantaj, Pera a dat posibilitatea tutror jucătoarelor să prindă minute pe teren. Repriza secundă s-a terminat la egalitate, 15-15. În acest meci, Vâlcea a avut și două aruncări de la 7 metri ratate de Hove și Necula. SCM a jucat mult în inferioritate numerică. S-au dictat 8 eliminări și doar 3 în tabăra adversă. Antrenorul Zalăului, Gheorghe Tadici, a primit cartonașul roșu pe final, în minutul 59. Cea mai prolifică jucătoare a câștigătoarei partidei a fost Tuva Hove, cu 9 goluri. Au mai punctat pentru SCM: Wollik 7, Lykkegaard 4, Zschocke 4, Maidhof 3, Lund 3, Mușat 1, Necula 1, Wulff 1. Pentru HC Zalău au marcat: Sava 9, Bălăceanu 4, Orsivschi 3, Vintilă 3, Aya 2, Iordache 2, Niță 2, Ciubotaru 1, Jlezi 1.

După victoria cu Zalău, SCM a urcat pe locul 4 în Liga Florilor, profitând și de faptul că Slatina și Rapid încă nu au jucat. Miercuri, 1 octombrie, Rapid înfruntă campioana, CSM București, iar Slatina primește vizita Gloriei Bistrița. În etapa a 5-a. SCM va juca la București, cu CSM. Meciul va avea loc joi, 9 octombrie, de la ora 15.00, în Sala Apollo, din Capitală.

Articole Similare

Back to top button