Administratie

Runcu are nevoie de 6 miliarde pentru a ieşi din colaps

• primăriţa Maria Dina face un nou apel către autorităţile judeţului

Aflată într-o criză fără precedent, comuna Runcu are urgent nevoie de şase miliarde lei pentru descongestionarea situaţiei la nivelul primăriei, restanţele pentru salarii fiind mai vechi de o jumătate de an. Din acest motiv, pentru a trage un semnal de alarmă şi a evidenţia încă o dată că aşa nu se mai poate, nu demult, toţi cei care lucrează în primărie au intenţionat să intre în greva foamei, dar măsura nu a avut darul de a impresiona autorităţile locale, ci dimpotrivă, a fost privită ironic.

Runcu a primit recent suma de 300 de milioane lei vechi, cu care nu s-a putut achita însă decât o singură lună din restanţele financiare acumulate în acest an. „Către angajaţi, avem în continuare de plătit salariile pe ultimele şase luni, iar suma totală necesară pentru a le achita în întregime se ridică la 1,8 miliarde lei vechi. În afara acestor bani, ne-ar mai trebui alte 4 miliarde pentru a achita utilităţile la nivelul primăriei şi al comunei Runcu. Sunt acumulate datorii imense la plata telefonului, a internetului, la asistenţa pentru programele de calculatoare şi contabilitate, la iluminatul public, de asemenea având probleme şi cu plata combustibilului pentru microbuzul care duce elevii la şcoală. Am primit numeroase somaţii publice, ultima fiind de la CEZ, prin care am fost avertizaţi că dacă până pe 15 noiembrie nu vom achita sumele restante ne va fi blocat contul din bancă. În plus, mai avem datorii acumulate pentru repararea unor drumuri, care însumează cam un miliard, pentru nişte lucrări topo, precum şi pentru întocmirea proiectului pe Măsura 3.2.2”, s-a exprimat primarul Maria Dina, care speră ca alegerile prezidenţiale care vor avea loc la finele acestei săptămâni să aducă în sfârşit liniştea în România. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button