Politica

Romeo Rădulescu le-ar putea sufla lui Jurcan şi Bulacu funcţia de preşedinte al PD-L Vâlcea

Deşi se vehiculează că, în PDL Vâlcea, lupta pentru preşedinţia organizaţiei începe să se intensifice, actualul lider interimar al organizaţiei judeţene, Dorel Jurcan susţine că nu ştie dacă îşi va mai depune candidatura.

În urmă cu câteva zile, surse din interiorul PDL dădeau ca sigură candidatura lui Dorel Jurcan, dar şi a prim-vicepreşedintelui Romulus Bulacu. Mai nou, însă, Jurcan nu mai pare atât de convins, cel puţin de ochii lumii, că ar avea vreun rost să lupte pentru a fi din nou preşedinte cu acte în regulă. Motivul: nu a avut niciun beneficiu de pe urma acestei funcţii, ci doar responsabilităţi şi duşmani. „Eu încă nu am anunţat dacă voi candida. Am spus că această decizie va fi luată doar după ce mă voi consulta cu colegii mei din partid. Nu exclud posibilitatea de a candida, dar nici nu o dau ca sigură, pentru că este posibil să nu intru în luptă. Consultările cu cei din partid vor conta foarte mult. Nu îmi doresc neapărat funcţia de preşedinte, pentru că nu am avut niciun beneficiu, ci numai responsabilităţi”, a declarat senatorul Dorel Jurcan. Totuşi, în cazul în care ar lua decizia de a intra în competiţia internă, Jurcan spune că ar face-o pentru că s-ar simţi obligat faţă de colegi. Există însă zvonuri care susţin că nici Jurcan şi nici Bulacu nu ar fi doriţi de actuala conducere centrală a partidului la cârma organizaţiei judeţene, ci un alt democrat-liberal mai tânăr, care se află deja pe lista preferinţelor reprezentanţilor Biroului Permanent Naţional. Este vorba despre Romeo Rădulescu, primarul Râmnicului, care se bucură inclusiv de susţinerea ministrului Vasile Blaga.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button