Politica

Românii ies în stradă

Deputatul PSD Aurel Vlădoiu a vorbit din nou, zilele trecute, despre situaţia dramatică din România, atrăgându-le atenţia actualilor guvernanţi şi presei aservită acestora că nu mai pot păcăli populaţia cu cancanuri şi teme false de dezbatere. Social-democratul a recomandat Partidului Democrat Liberal să înceapă neîntârziat să-şi onoreze promisiunile electorale şi a somat camarila portocalie să înceteze imediat prăduirea visteriei şi aşa săracă a acestei ţări. 

Transportatorii vor organiza acţiuni de protest în toată ţara 

Parlamentarul a apreciat că, oricum, românii au arătat că sunt extrem de răbdători aşteptând până în acest moment „să trăiască bine”, cum le promisese Traian Băsescu, dar şi-au dat seama că totul nu este decât o minciună. „Era de aşteptat ca problemele nerezolvate la timpul potrivit să dea naştere altor probleme, iar în final limita de suportabilitate a populaţiei să fie depăşită cu mult. Primele consecinţe ale sărăcirii populaţiei, proastei guvernări, dezinteresului şi incompetenţei celor de la PD-L vor fi mişcările sindicale deja anunţate. Pentru că cei pe care apasă greutatea deciziilor greşite sau rău intenţionate ale Executivului sunt oamenii de rând, cu venituri modeste, nu clientela politică pedelistă răsfăţată cu contracte cu statul şi salarii nesimţite. Astfel, avem un motiv în plus să credem că protestele diferitelor categorii sociale defavorizate, nedreptăţite, minţite şi furate să fie unele fără precedent. Nu doar ca dimensiune, ci din toate punctele de vedere”, a anticipat deputatul Aurel Vlădoiu. Social-democratul a amintit că, joia viitoare, va avea loc marşul de protest al Transportatorilor, care au anunţat că vor bloca piaţa din faţa Guvernului cu 8.000 de camioane. În aceeaşi zi, va începe şi greva generală de la metrou, ceea ce înseamnă că Bucureştiul va fi practic paralizat. În următoarele două săptămâni, transportatorii vor organiza acţiuni de protest în toată ţara. Ei cer Guvernului o lege unică în domeniu şi măsuri împotriva celor care efectuează transport de persoane fără a avea autorizaţie. 

Profesorii ameninţă cu îngheţarea anului şcolar 

Deputatul PSD Aurel Vlădoiu semnalează, totodată, că şi FEN a demarat protestele sindicale faţă de problemele cu care se confruntă în momentul de faţă salariaţii din învăţământ. Zilele trecute, mai multe sedii de prefecturi din ţară au fost pichetate de sindicatele afiliate acestei federaţii, iar acţiunile vor continua în toate judeţe. Demersurile FEN au determinat şi celelalte structuri sindicale din învăţământ să ia atitudine, care au avertizat că vor merge până la greva generală şi blocarea sfârşitului de an şcolar. „După întâlnirea de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în care nu s-a reuşit soluţionarea gravelor probleme cu care se confruntă personalul din învăţământ, starea de nemulţumire s-a amplificat”, a adăugat parlamentarul social-democrat. El a menţionat că, printre nemulţumirile salariaţilor din Educaţie, se numără lipsa fondurilor pentru achitarea salariilor pe luna februarie, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, valoarea nerealistă a costurilor standard per elev, mai ales în cazul liceelor vocaţionale şi a programelor alternative de educaţie, lipsa unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele care vor fi disponibilizate şi, nu în ultimul rând, problema sporurilor salariale neacordate.

Situaţie extrem de tensionată şi în Sănătate şi în rândurile pensionarilor 

Reprezentantul PSD a subliniat că, în acest moment, în România, în nicio zonă de activitate „nu mai este linişte”. „Probleme sunt peste tot. Mi-e foarte greu să continui cu exemplele pentru că sunt foarte multe. Nu cred că există în acest moment în România muncitor sau funcţionar care să nu se teamă că oricând şi-ar putea pierde locul de muncă. În agricultură, ca să continui cu exemplele, e dezastru, iar guvernanţii nu au nici aici soluţii, deşi noi, PSD, le-am propus câteva şi foarte bune. Din păcate, Guvernul PD-L preferă să-i lase pe fermieri fără niciun fel de protecţie, deşi la ei se găsesc cele mai multe dintre soluţiile care ar putea duce la scoaterea României din criză. În sănătate, la fel, situaţia e extrem de tensionată. Sindicatele afiliate la Federaţia Solidaritatea Sanitară participă zilele acestea la pichetările instituţiilor publice din toată ţara, susţinând astfel revendicările adoptate de Consiliul de Coordonare al Federaţiei din 4-7 martie 2010. Pe lista de revendicări a sindicaliştilor, se află constituirea unei Comisii de monitorizare a aplicării Legii unice de salarizare în sistemul sanitar şi de analiză a efectelor descentralizării împreună cu partenerii sociali, acordarea tuturor drepturilor salariale pe care angajaţii din sectorul sanitar le aveau în decembrie 2009, reaşezarea grilelor de salarizare pentru personalul din Sănătate în mod echitabil”, a accentuat deputatul Vlădoiu. Nu în ultimul rând, el a spus că şi organizaţiile sindicatelor pensionarilor au decis joi declanşarea acţiunilor de protest faţă de Legea unitară a pensiilor. Pensionarii cer ca valoarea punctului de pensie să nu fie decuplată de la salariul mediu brut pe economie. Până acum, valoarea punctului de pensie reprezenta 43,3 la suta din salariul mediu brut pe economie. Totodată, pensionarii cer să nu plătească serviciile medicale din acea coplată anunţată, să primească medicamente compensate, iar pensiile sub 1.500 de lei să nu fie impozitate. 

Peste un milion de şomeri 

„La toate solicitările pensionarilor, reprezentanţii PD-L au răspuns luându-i peste picior pe bieţii oamenii. Au spus că, dacă doresc pensii mai mari, să investească în sistemul privat de pensii. Păi, ăsta e răspuns de guvernanţi? Să le fie ruşine!”, a mai precizat Aurel Vlădoiu.

În încheiere, social-democratul a semnalat că, în condiţiile în care actualii guvernanţi nu-şi vor lua rolul în serios, până în luna mai a acestui an, România ar putea ajunge la peste un milion de şomeri. Potrivit statisticilor, numai în luna februarie, rata şomajului a crescut la 8,3 la sută, iar tendinţa este de continuă şi alarmantă creştere. „Nimeni de la PD-L nu mai vorbeşte de măsurile anticriză pe care Emil Boc li le flutura prin faţă românilor, anul trecut, înainte de a le cere voturile. Au trecut alegerile şi au uitat!? Ei bine, românii nu au uitat şi vor cere socoteală!”, a conchis parlamentarul PSD.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button